Cine plătește apa tratată și care se pierde și nu mai ajunge la botoșăneni?

Bătaia de joc a reprezentanților companiei de apă continuă și mii de botoșăneni stau pe uscat, fără să beneficieze de serviciul pentru care plătesc.

Liniște la nivelul conducerii companiei, reprezentanții dispeceratului sunt depășiți din toate punctele de vedere, iar în fapt botoșănenii vorbesc la bec.

”Trebuie acordată o mare atenție și cu responsabilitate acțiunii de reumplere a rețelelor de apă după efectuarea unor goliri necesare intervențiilor de reparații în regim de urgență sau planificate. Orice manevră greșită de reumplere după o avarie a rețelelor poate produce o altă avarie, iar dacă nu vor fi luate cele mai bune decizii de către cei care trebuie să se implice prompt și responsabil numărul avariilor pot crește exponențial și să se ajungă într-o situație de necontrolat” a precizat viceprimarul Liviu Toma.

La întâlnirile care au avut loc la sediul Primăriei Municipiului Botoșani cu conducerea SC Nova Apa Serv, viceprimarul Liviu Toma le-a atras atenția de fiecare dată să fie atenți și să reia furnizarea apei către abonați conform procedurilor și să nu ducă la producerea unor altor evenimente, sau avarii majore.

”Pe lângă disconfortul creat tuturor botoșănenilor prin scăderea presiunii sau lipsa apei la robinet, în anumite zone ale orașului pentru perioade lungi de timp, există și un număr mare de străzi afectate de lucrările de intervenție și care apar aproape non-stop ceea ce va pune o presiune foarte mare pe bugetul societății și sper ca acest lucru să nu ducă și la o scumpire a serviciului de furnizare a apei către populație” a mai precizat viceprimarul Liviu Toma.

Rețelele sunt îmbătrânite, foarte vechi, iar modul în care sunt exploatate lasă de dorit. Dacă conductele din oțel cedează în urma coroziunii apărute în timp, la cele din polietilenă și puse în funcțiune nu de mult timp nu sunt justificate numărul mare de avarii care apar, decât doar în cazul unei exploatări necorespunzătoare sau a unor lucrări de intervenții făcute cu materiale slab calitativ și personal necalificat.

 

Spune-ne opinia ta