Casa Ankele a intrat în patrimoniul municipiului Botoșani, după ce primarul Cosmin Andrei a semnat contractul de vânzare-cumpărare, prețul achiziției fiind de 400.000 de euro, au anunțat vineri reprezentanții Primăriei.
Potrivit unui comunicat, contravaloarea construcției va fi achitată în trei tranșe anuale, prima sumă, de 160.000 de euro, urmând a fi virată până la sfârșitul lunii decembrie. Casa Ankele va fi supusă unui amplu proces de restaurare și va fi utilizată ulterior ca sediu pentru administrația locală.
„Drumul privind achiziția Casei Ankele a fost lung și anevoios dar iată că astăzi putem spune că am reușit să dobândim această clădire de patrimoniu”, a transmis Cosmin Andrei.
Casa are nivel de înălțime parter+etaj, cu suprafața construită la sol de 585 mp și subsol, cunoscut sub numele de „Restaurant Crama”, în suprafață utilă de 348 mp, împreună cu terenul aferent situat în Centrul Istoric.