Șoferii din municipiul Botoșani scot din buzunar sume considerabil mai mari pentru a-și parca mașinile pe perioade lungi, comparativ cu vecinii lor din Suceava.
Deși ambele municipalități au actualizat recent regulamentele parcărilor publice, o analiză comparativă a prețurilor arată o discrepanță uriașă: un abonament anual pentru persoane fizice în Botoșani ajunge să coste de patru ori mai mult decât proaspăt majoratul abonament anual pentru riverani din municipiul Suceava, este constatarea celor de la stiridinbucovina.ro.
Astfel, relatează sursa citată, în timp ce, la Suceava, decizia primăriei de a mări tariful anual pentru parcările de domiciliu la 500 de lei pe an (de la vechiul preț de 100 de lei) a stârnit controverse aprinse în rândul unor consilieri locali PSD în frunte cu liderul de partid, Gheorghe Șoldan, botoșănenii pot doar să viseze la astfel de costuri când vine vorba de abonamente generale.
Botoșani vs. Suceava: Diferențele care îi pun pe gânduri pe șoferi
Dacă la nivelul taxării pe oră sau pe zi prețurile celor două orașe sunt relativ aliniate (4 lei/oră la Suceava, respectiv 4-5 lei/oră la Botoșani), „prăpastia” financiară apare în momentul în care tragem linia pentru abonamentele pe termen lung:
(Sursă Tabel: stiridinbucovina.ro)
Ce oferă Botoșaniul pentru aceste tarife ridicate?
Conform regulamentelor stabilite prin HCL 162/2023 și HCL 496/2025, în Botoșani plata digitală (prin aplicația T-Park ) rămâne singura metodă de a evita tariful penalizator de 5 lei/oră aplicat celor care folosesc exclusiv numerar. De asemenea, plata cu cardul direct la parcomate este limitată doar la 5 zone cheie din oraș (Piața Mare, Calea Națională, Magazin Elvila și Parc – teren fotbal), scrie sursa citată.
De cealaltă parte, la Suceava, implementarea noului sistem digital de atribuire prin platforma dedicată a Primăriei Suceava garantează locul de parcare titularilor în intervalul orar 16:00 – 08:00 și permanent în weekend.
”Pentru botoșănenii persoane fizice, efortul financiar de 2.000 de lei pe an pentru a staționa pe spațiul public ridică serioase semne de întrebare legate de accesibilitate, devenind o adevărată taxă de lux în raport cu standardele economice din regiunea Moldovei”, mai scriu jurnaliștii suceveni.
