Banii pe care Consiliul Județean îi alocă, anual, pentru campaniile derulate de polițiștii botoșăneni au reprezentat subiectul unor discuții în contradictoriu între un ales de la județ și președintele CJ.
Rapoarte întocmite „neprofesionist”
În urmă cu ceva timp a fost solicitat un raport al activității Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) din Botoșani, respectiv din partea instituțiilor care fac parte din această autoritate, cum ar fi Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția de Frontieră și Poliția Locală.
Au fost întocmite rapoartele și transmise către Consiliul Județean Botoșani, iar referitor la acestea Iulian Boby Buciuleac susține că cel mai profesionist raport este al Poliției Locale Botoșani.
„Vreau să spun că am citit raportul atât al ATOP-ului, cât și al instituțiilor care fac parte din ATOP-ul respectiv, cum ar fi IPJ, IJJ, ISU, Poliția Locală. Cel mai profesionist raport este cel al Poliției Locale, un raport făcut cum trebuie. Are legătură pentru că este vorba despre banii pe care îi dăm. În acel raport se fac niște precizări precum că s-a îndeplinit planul strategic al ATOP-ului pe anul 2025 și se dau exemple de niște acțiuni, razii etc., dar nu s-a făcut nici în raportul IPJ-ului către ATOP vreo referire la o comparație. Crește, scade, e la același nivel. Nu avem un reper ca să vedem dacă această activitate are vreun rezultat. În acel raport sunt niște cifre, dar noi bani dăm”, a declarat Iulian Boby Buciuleac, consilier județean AUR.
De asemenea, alesul de la județ remarcă și o neconcordanță între raportul întocmit de ATOP referitor la activitatea IJJ și cel întocmit chiar de IJJ.
„Pe de altă parte, am văzut în raportul ATOP-ului un rezultat al activității IJJ-ului care este zero și în rapoartele lor activitatea pe exercițiul trecut este alta. Probabil s-a făcut o greșeală în raportul ATOP-ului”, intervine spunând Buciuleac.

„Am văzut un singur lucru concret și bun”
Aleșii de la județ au aprobat, astăzi, alocarea sumei de 60.000 de lei din bugetul propriu județean pe anul 2026 pentru Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani. Cu acești bani polițiștii vor să doteze cu echipamente moderne structurile criminalistice cu atribuții pe linie de cercetare la fața locului, precum și Compartimentul de Poliție Canină, care să conducă la creșterea aportului mijloacelor criminalistice, la identificarea autorilor de infracțiuni și probarea vinovăției acestora.
De asemenea, o parte din această sumă va fi folosită la implementarea campaniei locale de prevenire a violenței domestice și a infracțiunilor sexuale intrafamiliale „Te ajutăm să fii în siguranță”.
Alesul de la județ consideră că există un singur lucru bun în acest protocol.
„Referitor la banii pe care îi dăm noi. Am văzut în solicitarea IPJ-ului un singur lucru concret și bun. Acele echipamente pe care le solicită pentru criminalistică. Vă spun că acele lucruri le consider necesare, deși echipamentul pe care îl solicită ei exclusiv este pentru dresajul câinilor, pentru agresivitate, iar un câine de urmă nu are nevoie să fie agresiv. Este necesar pentru Poliție, este singurul lucru bun. S-au solicitat bani pentru campanii de prevenire. Revin și vă spun încă o dată, cred că este a treia oară când vă spun și dumneavoastră. Eu nu văd sensul acestor campanii de prevenire atât timp cât nu avem un rezultat concret al acestor campanii”, a precizat Iulian Boby Buciuleac.
Valeriu Iftime: „Nu sunt de acord cu această opinie a dumneavoastră”
Valeriu Iftime a precizat că nu este de acord cu punctul de vedere al colegului din deliberativ și că odată cu aceste campanii populația prinde încredere în polițiști.
„Faptul că nu avem o statistică scrisă nu înseamnă că nu sunt rezultate. Este vorba de încrederea în poliție pe care oamenii o capătă. Faptul că nu avem un astfel de raport nu înseamnă că trebuie să tragem astfel de concluzii. O să cerem și un raport, dar este foarte greu de făcut, pentru că situația socială este alta în realitate”, spune Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani.
La acestea, Iulian Boby Buciuleac îi atrage atenția președintelui Consiliului Județean că el a lucrat 30 de ani în domeniu și știe mai bine cum stau lucrurile.
„Domnule președinte, eu am lucrat 30 de ani în domeniul ăsta, iar dumneavoastră ați lucrat în alt domeniu. Cred că pot să spun că sunt mai bun cunoscător decât dumneavoastră”, intervine spunând Buciuleac.
De altfel, alesul de la județ reinterează ideea că banii pentru campanii sunt, de fapt, „cheltuiți aiurea”.
„Am spus și data trecută când am avut intervenții pe acest subiect. Ați văzut un sondaj de opinie în teritoriu în rândul populației în care să spună că da, a fost Poliția, am primit flyere. Eu știu cum se face prevenire, sunt niște bani cheltuiți efectiv aiurea”, a adăugat consilierul județean.
Valeriu Iftime și-a menținut părerea și a afirmat, în final, că nu este acord cu Iulian Boby Buciuleac.
„Nu sunt de acord cu această opinie a dumneavoastră”, a concluzionat Iftime.
Cu toate acestea, proiectul a trecut de votul consilierilor județeni. Și Iulian Boby Buciuleac a votat proiectul, susținând că echipamentele pe care vor să le achiziționeze sunt folositoare.
