Atenție! Administratorii de bloc riscă amenzi grele dacă nu vor face acest lucru

Administratorii de bloc riscă amenzi usturătoare, cel puțin, asta arată un proiect de act normativ care se află la votul senatorilor, având propunere de adoptare.

Este vorba despre o propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Potrivit acesteia, administratorii care nu vor prezenta documentele solicitate de corpul de control vor risca amenzi cuprinse între 500 și 3 000 de lei.
 
Propunerea de sancționare a administratorilor în cazul neprezentării actelor solicitate apare în contextul în care legislația actuală nu obligă asociațiile de proprietari să prezinte la control documentele solicitate, neexistând o prevedere expresă care să permită sancționarea administratorului pentru această faptă, scrie avocatnet.ro.

După ce va fi adoptat de ambele camere, proiectul trebuie să fie promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...