Apel către botoșăneni: Să se gândească la propria lor siguranță atunci când pornesc la drum!

Estimările meteorologice arată că de la mijlocul săptămânii în curs revin ninsorile pe teritoriului judeţului Botoşani. Mai exact, de miercuri se vor înregistra precipitaţii sub formă de ninsoare, cantităţile oscilând între 2 şi 4 litri pe metrul pătrat. Temperaturile vor avea valori cuprinse între 1˚C şi minus 6˚C.

În acest context, autorităţile judeţene, membre ale Comitetului Judeţean pentru Situații de Urgență, fac un apel la participanții la trafic să se gândească la propria lor siguranță atunci când pornesc la drum, asta în condițiile în care după ninsorile de săptămâna trecută s-au înregistrat șase evenimente rutiere soldate cu victime și avarii importante. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție, cauzele producerii celor șase evenimente au fost neadaptarea vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă.

Pe de altă parte, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență a contabilizat 19 intervenții ce au vizat înlăturarea unor copaci căzuți pe carosabil sau autoturisme și degajare zăpadă.

De joi, 8 februarie, ora 13:00, până vineri seară, drumarii contractați de Secția Drumuri Naționale au avut în teren, pe cei 398 de kilometri de drum național de pe teritoriul județului, 37 de utilaje deservite în două schimburi și, odată cu degajarea zăpezii de pe carosabil, au împrăștiat 478 de tone de sare și 8,5 tone de clorură de calciu. Lucrările de deszăpezire au continuat și sâmbătă, atunci când utilajele au extins suprafața circulabilă a carosabilului până spre margine.

Utilajele contractate de Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, 33, respectiv 35 la număr, au acționat pe cei 651 de kilometri de drum județean, fiind degajat stratul de zăpadă. Au fost împrăștiate 524,6 de tone de material antiderapant.

Autoritățile implicate au intervenit rapid, în concordanță cu normativele legale și fac apel la opinia publică să înțeleagă că în funcție de condițiile meteo, activitatea drumarilor diferă, acțiunile acestora fiind determinate de intensitatea fenomenelor meteo. 

Cancelaria Prefectului

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...