Aleșii au votat, vom avea pasarelă supraterană între Pacea și Cornișa! (Foto)

Durata de execuție estimată a obiectivului este de 27 de luni iar valoarea totală a proiectului este de 49,4 milioane de lei.

În ședința ordinară de miercuri a Consiliului Local, aleșii din Botoșani au votat proiectul ce prevede aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico economici pentru pasarela supraterană între Versantul Pacea și Cornișa.

Proiectul prevede, mai precis, realizarea unei „pasarele supraterane pentru transport ecologic nemotorizat (pietonal și biciclete)” în vederea accesibilității între cele două zone de agrement, selectat pentru finanțare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), sesiunea PR Nord – Est 2021 – 2027, Prioritatea 4 „O regiune cu o mobilitate urbană mai durabilă”.

 

Se va amenaja o pasarelă cu grinzi metalice și dale din beton armat, zonă acoperită, jardiniere, iluminat pietonal și arhitectural.

Zona acoperită va fi formată din două volume asimetrice, inspirate simbolic de cultura botoșăneană: forma stilizată a unei viori, silueta unei palete de pictură, portretele lui Mihai Eminescu, George Enescu, Ștefan Luchian și Elie Radu.

Lungimea totală a pasarelei va fi de 280 m iar lățimea variază între 5,6 m și 9,6 m.

Următorii pași în realizarea pasarelei sunt obținerea autorizației de construire și lansarea în licitație publică a execuției lucrărilor.





 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

astăzi, 13:10

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...