Aglomerație și „păruială” la o licitație banală pentru conducta care să aducă apă în județul Neamț, două firme din Botoșani au intrat în competiție!

Cinci contestații țin pe loc licitația pentru noua aducțiune care ar trebui să rezolve criza apei din nordul județului Neamț.

Procedura a fost lansată în primăvara anului 2025, iar Consiliul Județean Neamț a desemnat în iulie un câștigător, dar contractul nu a mai fost semnat. Patru dintre ofertanți au atacat rezultatul, iar ulterior a depus contestație inclusiv firma care și-a adjudecat contractul. Dosarele așteaptă decizia Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC).

 

Între timp, locuitorii din orașul Târgu Neamț și comunele limitrofe continuă să se confrunte cu probleme în alimentarea cu apă: avariile și întreruperile au afectat inclusiv școlile din oraș, în condițiile în care debutul anului școlar a fost dat peste cap, iar autoritățile au fost nevoite să asigure apă prin soluții provizorii.

Noua conductă (Preutești – Tg Neamț), lungă de peste 16 kilometri, este proiectată pentru suplimentarea debitului de apă și reducerea avariilor care afectează sistemul de alimentare. Pe termen scurt, în decurs de 6 luni de la ordinul de începere a lucrărilor, ar urma să fie executat un tronson critic, între o captare (Preutești) și un rezervor (Batalion).

Concurență neașteptat de mare la licitație, două firme sunt din Botoșani!

Ceea ce a părut în prima fază o licitație de duzină, s-a dovedit o piatră de moară pentru conducerea județului Neamț. Lucrările au fost scoase la mezat în luna martie a.c., iar o lună mai târziu erau depuse 15 oferte.

Pentru contractul cu o valoare de peste 25 milioane de lei au licitat constructori mari din regiunea de nord-est a țării și nu numai. În competiție au intrat, printre altele, firme precum Danlin XXL (Neamț), Conest (Iași), Hidroconstrucția (București), Cornell’S Floor (Botoșani), Trust CCDP (Neamț), Daroconstruct (Iași), Bahm Construcții (Botoșani), Euskadi (Timișoara), MIS Grup (Bistrița Năsăud) și Group Construct Bucovina (Suceava). În total, peste 30 de firme sunt implicate în licitație, cu oferte individuale sau în asociere.

Citește continuarea în Libertatea…

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și admirarea unei mașini te poate costa scump! Portofel recuperat cu ajutorul jandarmilor din Botoșani!

astăzi, 15:20

În timpul unei misiuni de patrulare desfășurate cu prilejul evenimentului „Expo Auto”, organizat de Asociația Auto din Nord în Centrul Vechi al municipiului Botoșani, janda...

Când fiecare secundă contează: Elevii botoșăneni învață să salveze vieți, la Teatrul „Mihai Eminescu”

astăzi, 14:40

Cu prilejul Zilei Europene a Resuscitării, sărbătorită în fiecare an pe 16 octombrie, ISU – SMURD Botoșani, în parteneriat cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, org...

Exercițiu de cooperare la o fabrică din Darabani pentru gestionarea situațiilor de urgență!

astăzi, 14:20

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura joi, 15 octombrie 2026, începând cu ora 12:00, un amplu exercițiu cu forțe ...