A picat (și) proiectul inițiativei cetățenești de interzicere a jocurilor de noroc, absențe „nemotivate” (Video, Foto)

Consilierii locali ai Primăriei Municipiului Botoșani s-au întrunit, marți, în ședință extraordinară convocată de Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani. Deși ședința s-a desfășurat prin mijloace electronice, o parte dintre aleșii locali și membri ai aparatului administrativ au fost prezenți în sala de ședințe.

Printre cele mai importante proiecte aflate pe ordinea de zi se numără cel inițiat de grupul politic PNL și cel al inițiativei cetățenești. Au fost strânse peste 7.000 de semnături ale botoșănenilor care au fost de acord cu interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Botoșani.

 

Trei consilieri locali au fost învoiți de la această ședință, iar înainte de a se vota aceste două proiecte, Remus Dulgheru a părăsit aplicația on-line de pe care aleșii locali votează proiectele. Cu toate acestea, cele două proiecte au fost respinse, neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a fi valide.

Nici primarul Cosmin Andrei nu a participat la această ședință. 

Proiectul inițiat de liberali prevede interzicerea graduală a desfășurării activităților de jocuri de noroc în locații fizice pe raza municipiului Botoșani. Această inițiativă nu a trecut de votul consilierilor, doar nouă aleși votând „pentru”, doi „împotrivă” și opt „abțineri”.

Ședința a fost publică și putea participa orice persoană interesată. Cu o zi în urmă reprezentanții inițiativei cetățenești au anunțat că vor fi prezenți în sală și îi îndemnau și pe ceilalți botoșăneni să meargă la Primărie.

„Mâine (nota red. marți, 14 iulie 2026) este momentul culminant al întregii noastre lupte, momentul în care măștile cad definitiv. Pe ordinea de zi se află acum textul scris de noi, cetățenii. De data aceasta, aleșii locali nu mai au nicio portiță administrativă de scăpare. Pentru a trece peste voința noastră, vor fi obligați să ridice mâna și să voteze explicit, cu nume și prenume, în fața întregului oraș.

Vă invităm să veniți în sală pentru a fi scutul viu al acestei inițiative. Prezența noastră fizică este cea care transformă un simplu vot într-un test suprem de caracter. Să fim acolo, să îi privim în ochi în momentul în care își asumă decizia”, scria Andrei-Cristian Bucșă.

Spre surprinderea tuturor, în sala de ședințe nu a fost prezent niciun reprezentant al inițiativei cetățenești. Din partea liberalilor a fost prezentă doar Daniela Fetcu.

Nici proiectul inițiativei cetățenești nu a trecut. Nouă consilieri au votat „pentru”, opt s-au abținut și doi au votat „împotrivă”. 

Detalii despre VOT în videoclipurile de mai jos.

 

 



 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...