9 mai, sărbătorită de aproape 200 de elevi şi cadre didactice alături de conducerea Instituţiei Prefectului! FOTO

Ziua Europei a fost marcată astăzi din plin la Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani, gazdă a trei evenimente importante: vernisajul unei expoziţii de fotografie organizată de Centrul Europe Direct, vizita de mobilitate a delegaţiei Erasmus+ 2017-2019- "From Knowledge to Competence" precum şi un simpozion dedicat acestei zile.

Expo Foto – “Europa în regiunea mea – Nord Est România” a însemnat vernisaje fotografice care au avut loc simultan în principalele oraşe ale Moldovei, cea de la Botoşani fiind amplasată în holul central al Palatului Administrativ. Expoziţia reuneşte mai multe lucrări ce reprezintă obiective de interes regional realizate cu fonduri europene, elemente de patrimoniu şi de interes naţional din aceeaşi zonă precum şi aspecte de vulnerabilitate socială, geografică, economică ale regiunii Nord- Est. Ghidul expoziţiei a fost preşedintele Centrului Europe Direct Botoşani, Radu Căjvăneanu, iar botoşănenii care expun în cadrul acesteia sunt Lush Burlacu, Florin Andrei, Marius Corduneanu, Cătălin Poenaru şi Patricia Calinciuc.

Vizita delegaţiei Erasmus+, coordonată de echipa de proiect a Şcolii 11 din Botoşani, a inclus cadre didactice şi elevi din Turcia, Portugalia, Bulgaria, Italia, Estonia şi Polonia, alături de câteva zeci de elevi de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Botoşani. Vizita la Botoşani a oaspeţilor străini chiar de Ziua Europei a fost apreciată de subprefectul Daniela- Petronela Lozneanu, care a adăugat însă faptul că pentru România, ziua de 9 mai are şi alte semnificaţii.

“Pe lângă Ziua Europei, noi marcăm astăzi şi Ziua Independenţei, proclamată în 1877, dar să nu uităm că această zi înseamnă şi finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Ca atare, ne bucurăm să fim cu toţii împreună, în această zi cu rezonanţă deosebită în istoria ţării noastre”, a spus Daniela- Petronela Lozneanu, care i-a îndemnat pe musafiri să ducă, simbolic, la ei acasă poezia lui Eminescu, muzica lui Enescu, jocul de culori al lui Luchian şi înţelepciunea lui Iorga.

Simpozionul dedicate Zilei Europei a debutat cu prezentarea zilei de 9 mai 1877, de către muzeograful Florin Ştirbăţ de la Muzeul Judeţean, a zilei de 9 mai 1945, de către prof. Mihaela Filip, inspector şcolar la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi prezentarea în limba franceză a “Declaraţiei Schuman” de către Sabina Hrişcă, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional “A.T. Laurian”.

Apoi, elevii şi cadrele didactice de la Liceul Teoretic “Dr. Mihai Ciucă” din Săveni, Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” Flămânzi au oferit detalii despre proiectele în cadrul cărora au vizitat ţări europene unde au deprins bune practici în domeniile în care învaţă. De asemenea, elevii Alexia- Janice Pughiuc şi Tudor Moldovanu de la Şcoala 7 Botoşani, Luca Stelian Ţifrea de la Şcoala 17 Botoşani şi Iulia- Maria Antochi de la Colegiul Naţional “Grigore Ghica” din Dorohoi au prezentat produsele finale promovate la etapa naţională a concursului de proiecte finanţate prin programe europene “Made for Europe”. În jur de o sută de elevi şi cadre didactice au fost implicate în desfăşurarea acestui simpozion pe care subprefectul judeţului l-a caracterizat drept un succes.

“Daţi dovadă de creativitate , pragmatism şi de un spirit inovator extraordinare şi vă doresc să mergeţi mai departe cu ceea ce aţi început şi să nu renunţaţi niciodată la visurile voastre”, le-a urat Daniela- Petronela Lozneanu.

A urmat vizita elevilor de clasele I şi a II-a de la Şcoala 11 Botoşani, a căror atenţie a fost rapid atrasă de un concurs organizat pe loc de Radu Căjvăneanu, preşedintele Centrului Europe Direct Botoşani, la finalul căruia copiii au câştigat jocuri de echipă. Ulterior, micuţii au interpretat “Oda bucuriei” din Simfonia a 9-a de Beethoven, adoptată în 1985 de membrii Consiliului European drept imnul oficial al Uniunii Europene. 


Cancelaria Prefectului


















 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ministerul Sănătății a început distribuirea iodurii de potasiu în farmacii!

Sunday, 13 October 2024

Sâmbătă, 11.09.2024, „în stocul Direcţiilor de sănătate publică şi a farmaciilor comunitare înscrise în program se mai aflau 27.936.239 comprimate iodură de potas...

CFR Călători suplimentează trenurile cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva: Cât costă o călătorie de la Botoșani!

Sunday, 13 October 2024

Au fost adăugate vagoane suplimentare încă de joi, iar pentru vârful de trafic estimat între 11 și 16 octombrie compania pune la dispoziția călătorilor întreaga capacitat...

Activități de informare preventivă desfășurate de ISU Botoșani în mai multe localități din județ! (foto)

Sunday, 13 October 2024

Vizate au fost locurile aglomerate din municipiile Botoșani și Dorohoi, unde reprezentanții ISU au discutat cu cetățenii despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgenț...