50 de angajați din administrația botoșăneană au marcat Luna curățeniei într-un mod inedit! FOTO

Luna curățeniei a fost marcată într-un mod inedit şi plăcut de funcționarii şi conducerea Instituției Prefectului-Județul Botoşani, inclusiv de la Serviciul Paşapoarte şi Permise, ai Direcției Silvice, Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu, Agenției de Protecție a Mediului şi Gărzii Forestiere Suceava.

În jur de 50 de angajați din instituțiile menționate au participat astăzi la o acțiune de plantare de puieți de stejar şi cireş în Sectorul Poienița din cadrul Ocolului Silvic Flămânzi. După o scurtă şedință de instruire în care silvicultorii au explicat modalitatea de plantare, funcționarii au trecut la plantarea efectivă a aproximativ o mie de puieți din cele două specii pe o suprafață de peste 20 de ari, în apropierea drumului național ce face legătura cu Flămânzi.

"În următorii şase- şapte ani vom reveni în zonă pentru eventualele completări, dat fiind că în jur de 10% din puieții plantați nu se vor prinde. Din punctul nostru de vedere, operațiunea a fost un succes", a declarat ing. Marius Havriş, directorul Direcției Silvice. 

După ce ultimul puiet din cei pregătiți pentru plantare a fost "blindat", participanții au continuat cu operațiuni de ecologizare pe cele două părți ale drumului național precum şi în pădure, sacii cu gunoiul colectat fiind ulterior ridicați de silvicultori. 

Din păcate, acțiunea de ecologizare survine uneia similare, petrecută în urmă cu câteva zile şi efectuată de angajații Direcției Silvice, dar ale cărei efecte nu mai erau vizibile. 

Prefectul Dan Şlincu şi funcționarii IP-BT s-au declarat încântați de lucrările de plantare, mai ales în condițiile în care, potrivit silvicultorilor, rezultatele operațiunilor de astăzi vor fi vizibile în 10-15 ani. 

"Considerăm că astăzi a fost o altfel de zi de activitate pentru noi, dată fiind Luna Curățeniei. Ne-am bucurat de aer curat şi de faptul că am făcut ceva pentru viitorul județului, măcar la nivel micro. A fost o activitate benefică şi pentru colectivul instituțiilor implicate şi țin să mulțumesc tuturor pentru implicare", a spus prefectul Dan Şlincu.












 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Încă o sportivă din Botoșani pe podium la Campionatul European de Haltere din Albania!

Monday, 12 October 2026

Ioana Mădălina Miron, sportiva născută în Zlătunoaia și legitimata la CSA Steaua București, a câștigat, în prima zi a competitiei continentale de la Durres, Albania, două me...

Președinta Asociației ”Ne trebuie speranță” a plecat la cele veșnice!

Monday, 12 October 2026

Mihaela Niță s-a stins, lăsând în urmă amintiri prețioase și un gol greu de cuprins în cuvinte, la cinci ani de când Silvia Griciuc, fosta președintă a Asociației, ple...

Ai peste 18 ani? Înscrie-te la concursul online „Fii în siguranță acasă!”

Monday, 12 October 2026

Cu prilejul Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre, marcată pe 13 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) organizează concursul online „Fii...