19 martie - Ziua pașaportului românesc

Ziua Paşaportului Românesc este marcată în fiecare an în ziua de 19 martie iar autoritățile de la Botoșani au găsit prilejul de a reaminti istoricul acestui document atât de important pentru români în ultima sută de ani.

Ziua de astăzi a fost aleasă având în vedere data la care, în anul 1912, regele Carol I a promulgat, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, prima lege modernă referitoare la paşapoarte, denumită „Lege asupra paşapoartelor”. În acest context, statul român introducea primele principii generale pentru paşapoarte, acestea fiind „Liberate de ministerul de interne şi de prefecţii de judeţe, paşapoartele”.

 

La data de 31 decembrie 2008, Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul MAI a emis primul specimen de paşaport electronic simplu românesc.

Elementul de noutate constă în introducerea mediului electronic de stocare care  include datele personale, respectiv imaginea facială şi impresiunea digitală a două degete, excepţie făcându-se în cazul minorilor cu vârsta sub 12 ani şi al persoanelor pentru care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă.

Din dorinţa de a oferi servicii publice de calitate, în beneficiul cetăţeanului român, Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul Direcţiei Generală de Paşapoarte, a dezvoltat o serie de aplicații ce permit gestionarea cu responsabilitate a timpului cetățenilor, respectiv:

•             programarea online în vederea depunerii cererilor de eliberare a paşapoartelor, utilizând adresa www.epasapoarte.ro, pe site-ul oficial al Direcţiei Generale de Paşapoarte www.pasapoarte.mai.gov.ro, precum și pe site-ul oficial al Instituției Prefectului județul Botoșani www.bt.prefectura.mai.gov.ro;

•             verificarea în timp real a statusului cererii de emitere a paşaportului electronic;

•             livrarea documentului de călătorie la domiciliu.

Sub coordonarea Instituţiei Prefectului a devenit o prioritate necesitatea asigurării unui serviciu public de calitate, care, alături de operativitatea lucrătorilor de paşapoarte, a dus la crearea premiselor necesare pentru reducerea termenului de eliberare a paşaportului simplu electronic.

Astfel, chiar şi în contextul epidemiologic actual, solicitările pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice, în cazul persoanelor care au solicitat ridicarea documentului de călătorie din ţară, sunt soluţionate, în prezent, într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acestora, cetăţenii intrând în posesia paşapoartelor simple electronice anterior termenului legal de 15 zile lucrătoare.

Termenul de 5 zile lucrătoare reprezintă un termen mediu de soluţionare a cererilor, la nivel naţional”, a explicat într-un comunicat de presă prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Vești bune de la Stânca! Nova Apaserv anunță când se va relua furnizarea apei!

Sunday, 28 June 2026

Nova Apaserv Botoșani informează utilizatorii că lucrările de remediere a avariei produse la conducta de aducțiune apă brută DN 560 din zona Stânca au fost finalizate, iar încep&aci...

Tragedie într-o localitate din Botoșani: Bărbat mort, după ce s-a răsturnat cu tractorul pe câmp!

Sunday, 28 June 2026

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul pe un câmp din localitatea Flămânzi. Tragedia s-a întâmplat în această după...

Ce spune conducerea CJ Botoșani, după ce mii de oameni au rămas fără apă din cauza unei avarii majore!

Sunday, 28 June 2026

O avarie majoră, apărută noaptea trecută, la Stânca, a lăsat fără apă la robinete mii de botoșăneni în contextul în care meteorologii au emis Cod Roșu de caniculă pâ...