Zona Metropolitană Botoșani ar putea avea un director surpriză!

Numirea fostului primar al municipiului Botoșani, Florin Egner, pe funcția de director al Zonei Metropolitane Botoșani stă sub semnul întrebării.

Dacă în urmă cu câteva zile, primarul Ovidiu Portariuc a declarat că propunerea sa de numire a lui Egner la conducerea Zonei Metropolitane a fost acceptată și de ceilalți primari ai comunelor care fac parte din această asociere, edilul șef al municipiului a declarat luni că se mai gândește la aceată numire după ce a aflat din presă că Egner a fost colaborator al Securității.

În urma unor informaţii apărute în presă pe care eu nu le-am cunoscut până la momentul acesta s-ar putea să aibă loc anumite modificări faţă de planul nostru initial. Vom avea o discuţie în aceste zile şi o să vă spunem mai multe. La-m invitat la o discuţie astăzi (n.r. pe Florin Egner)., a declarat primarul Ovidiu Portariuc.

Portariuc a ținut să precizeze că sunt și alte nume luate în calcul pentru a ocupa funcția de director al Zonei Metropolitane, dar deocamdată nu a dorit să le dezvăluie.

“Sunt cel puţin două, trei persoane pe lista de propuneri, inclusiv anumite propuneri surpriză pe care nu pot să le dezvălui acum.", a afirmat primarul.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

astăzi, 19:30

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

astăzi, 18:28

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

astăzi, 17:13

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...