EdiÅ£ia din acest an a Zilelor Municipiului Dorohoi va debuta vineri, 30 septembrie, iar programul va cuprinde în linii mari următoarele evenimente: În jurul orei 12, Casa Municipală de Cultură va găzdui Concursul de pictură "Artur Verona" ÅŸi vernisajul expoziÅ£iei de lucrări realizate de participanÅ£ii la concurs precum ÅŸi festivitatea de premiere a celor mai bune lucrări, ultimele două acÅ£iuni urmând să se desfăşoare pe Pietonalul din centrul oraÅŸului.
În jurul orei 17 se va da startul spectacolelor. Pe scena amplasată pe pietonal, vor evolua Ansamblul "Mugurelul", coordonat de profesorul Marcel Dupu, cu participarea interpretei de muzică populară Elena Mândrescu, alaturi de dansatorii grupului "Stejarelul", de la Scoala 8 "M. Kogalniceanu" Dorohoi, instructori Dicu Constantin si Ene Leonid. Va urma un spectacol folcloric susÅ£inut de Fanfara "Cordăreanca" urmat de evoluÅ£ia trupei KaraokeStil, care va asigura de altfel prezentarea ÅŸi buna dispoziÅ£ie, în toate cele trei seri de spectacol. Programul zilei de vineri se va încheia cu recitalurile interpretelor Ramona Ursache ÅŸi Celia iar la final recitalul trupei HI-Q.
Programul zilei de sâmbătă, 1 octombrie, va cuprinde inaugurarea Sălii Polivalente, recepÅ£ionată de autorităţile locale în acest an, urmată de deschiderea întrecerilor la fotbal de sală, între echipele ÅŸcolilor ÅŸi liceelor dorohoiene, sub egida Cupei "Te iubesc Dorohoi". În jurul orei 12, la Casa Municipală de Cultură se va desfăşura festivitatea de premiere a Concursului de poezie "SaÅŸa Pană", iar începând cu ora 16, va avea loc Parada elevilor. Această acÅ£iune se va desfăşura pe Bulevardul Victoriei, traseul începând din faÅ£a Parcului Cholet ÅŸi terminându-se pe pietonal. La paradă vor participa grupuri de elevi din toate unităţile ÅŸcolare din municipiu, îmbrăcaÅ£i în uniformele specifice fiecărei unităţi ÅŸcolare în parte precum ÅŸi tinerii ce activează în cadrul Casei Municipale de Cultură, inclusiv grupul de majorete. Programul artistic din cea de-a doua seară a Zilelor Municpiului Dorohoi va fi deshis de evoluÅ£ia copiilor ÅŸi tinerilor ce activează în cadrul Casei Municipale de Cultură urmat de programe folclorice susÅ£inute de Ansamblul de copii "MoÅŸtenitorii" ÅŸi Fanfara "Cordăreanca". La finalul serii de sâmbătă, pe scenă vor susÅ£ine recitaluri interpretul Nelu Stratan urmat de trupele Bosquito ÅŸi Hara.
Duminică, 2 octombrie, Sala Polivalentă va găzdui finalele ÅŸi festivitatea de premiere a echipelor câÅŸtigătoare din cadrul campionatului de fotbal de sală, Cupa "Te iubesc Dorohoi", în timp ce Stadionul Municipal "1 Mai" va găzdui în jurul orei 11 un meci de fotbal între fostele glorii ale fotbalului dorohoian. Un eveniment deosebit va avea loc în jurul orei 12, când aproximativ 45 de cupluri, care au împlinit 50, 51 ÅŸi 52 de ani de căsnicie, vor fi sărbătorite într-un cadru festiv, la Restaurantul "Magica", unde primarul Dorin Alexandrescu le va înmâna Certificate omagiale. În jurul orei 13, Sala de Spectacole va găzdui concursul între licee "Istoria Dorohoiului", unde echipe de liceeni vor încerca să demonstreze cunoaÅŸterea trecutului acestor locuri. Programul artistic al ultimei seri va începe la ora 17 printr-un program susÅ£inut de Grupul "Voces", coordonat de învăţătorul Paul Ciprian Mihai, iar la final recitalurile susÅ£inute de Alexandru Recolciuc, Nicola ÅŸi Trupa "Compact". Totul se va încheia ca de obicei cu un foc de artificii, pe care organizatorii îl caracterizează ca "ceva ce nu a mai fost până acum la Dorohoi".
În toate cele trei zile, pe pietonal vor fi prezenÅ£i comercianÅ£ii de diverse produse culinare tradiÅ£ionale precum ÅŸi diverse instalaÅ£ii de jocuri ÅŸi recreere.
Sursa: Realitateadorohoiana.ro
