Zile libere pentru angajaţi! Află când vom avea o vacanţă de PATRU ZILE

Până la sfârșitul anului, românii vor avea o vacanţă de patru zile. Ultimul weekend din luna noimebrie va fi unul prelungit, pentru că Sfântul Andrei, sărbătorit în 30 noiembrie, va fi într-o zi de luni, urmat de Ziua Națională a României, 1 decembrie, marți.

Vestea mai puțin bună este că luna decembrie 2015 va avea doar două zile libere, faţă de trei în alți ani, pentru că doar Ziua Naţională a României (1 decembrie) şi prima zi de Crăciun vor fi în timpul săptămânii, respectiv marţi şi vineri. A doua zi de Crăciun vă pica într-o zi de sâmbătă.

Potrivit Mediafax, Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.

De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Iată câte zile LIBERE vom mai avea în 2015:
Sfântul Apostol Andrei – 30 noiembrie – luni
Ziua Naţională a României – 1 decembrie – marţi
Zile libere de Crăciun
– 25 decembrie – vineri
– 26 decembrie – sâmbătă

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime a intervenit, după ce fanii lui Dinamo l-au apostrofat pe Marius Croitoru

astăzi, 13:17

FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...

Elevii Liceului „Petru Rareș” din Botoșani, premiați la un concurs gastronomic! (Foto)

astăzi, 12:09

Elevii din clasa a X-a - Industrie alimentară, au reprezentat Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Botoșani cu talent, creativitate și pasiune la cea de-a IX-a ediție a Concursului &bd...

Automobil în valoare de 125.000 de lei, furat din Danemarca, descoperit la Stânca!

astăzi, 11:45

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi au indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, un autoturism ...