Zero lei din bugetul local pentru investiții noi în municipiul Botoșani!
Stiri Botosani Sunday, 14 December 2014 ActualitatePrimarul Ovidiu Portariuc susține că la ora actuală bugetul local de funcționare nu permite realizarea niciunei investiții, iar tot ce se colectează din taxe și impozite locale se direcționează către plata dobânzilor, a ratelor și pentru funcționarea instituțiilor din subordinea Primăriei.
“Tot ceea ce facem noi în Botoșani pe dezvoltare, fie că vorbim de o stradă, de o construcție, un obiectiv nou, putem face numai pe fonduri europene. Tot ce colectăm din taxe și impozite se duce pe dobânzi, pe rate la credite, pe funcționarea instituțiilor, vorbim de domeniul cultural, sportiv, ordine publică, salubritate, iluminat, transport. Practic din tot ce încasăm banii se duc. Doar banii atrași din fonduri europene permit să ne dezvoltăm. Nu s-a făcut o planificare financiară în timp. S-au construit obiective neținându-se cont că fiecare obiectiv pus în funcțiune atrage după sine o încărcare a schemei de personal, creșterea cheltuielilor de funcționare", a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Edilul își dorește ca din luna ianuarie să înceapă o serie de dezbateri publice, prin cartiere, vizavi de situația economico-financiară a municipiului Botoșani, și să se facă o analiză a ultimilor cinci-șase ani și perspective pe următorii ani.
Gradul de colectare a taxelor și impozitelor locale, în anul 2014, este de 98%.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Schimbare de paroh la Știubieni: Părintele Iulian Ciobanu preia ștafeta spirituală după aproape 50 de ani de slujire ai părintelui Ioan Grosu!
Noul preot paroh al Bisericii „Sfinții Voievozi” din Știubieni a fost instalat marți, 27 octombrie, în cadrul unei slujbe solemne dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou....
Va funcționa comasarea voluntară a localităților? Liberalii, de la ”cine o să renunțe la postul de primar?” la ”este clar că trebuie făcută această reformă!”
Comasarea voluntară a localităților cu sub 1500 de locuitori, ca parte a planului anunțat de liderul PSD Sorin Grindeanu pentru reforma administrației, stârnește numeroase discuții î...
De la lucrări fără aviz până la semnalizarea deficitară a acestora, polițiștii au amendat mai mulți executanți!
La data de 27 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea modului de respectare a legislației rutiere de către executanți de lucrări la drumu...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.62 secunde