Zeci de pompieri au intervenit pentru stingerea unor incendii de vegetație!
Stiri Botosani Wednesday, 5 August 2015 ActualitateEvenimentele cu foc s-au produs ieri, într-un interval de nouă ore. Pentru stingerea celor cinci incendii au acţionat, în total, 60 de pompieri militari, voluntari, dar şi cetăţeni.
Intervenţia promptă a acestora a limitat pagubele la 600 de lei.
S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 65.000 lei.
Potrivit reprezentanților ISU, pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată.
Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri şi desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Andrei Dumiter, de la teama de a greși la libertatea de a marca: „Nu mai alerg eu după momente, le aștept să vină la mine”
Dacă ar putea primi înapoi 90 de minute din copilărie, Andrei Dumiter le-ar petrece tot pe terenul de fotbal. Undeva în Timișoara, pe un petic de iarbă mărginit de un drum cu pietriș...
Muncitor român din Italia, mort la numai 34 de ani la locul de muncă. Și alți lucrători s-au simțit rău!
Tânărul era angajat al unei firme subcontractante și efectua lucrări într-un spațiu închis. Zona a fost pusă sub sechestru, iar specialiștii au făcut măsurători pentru a ver...
Nouă camere de supraveghere au fost montate în UPU Botoșani!
Nouă camere de supraveghere, cu filmare la 360 de grade, au fost montate în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati" din Botoșani. Conducerea unității me...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.02 secunde