Iarna care tocmai s-a încheiat și-a pus amprenta pe drumurile de pe raza județului Botoșani. Chiar dacă nu am avut parte de prea multă zăpadă, variațiile dese de temperatură au afectat starea carosabilului, după cum susține vicepreședintele Consiliului Județean, Cristian Achiței.
Aproximativ 70.000 de metri pătrați de gropi sunt la ora actuală pe drumurile județene, urmând a se efectua plombări, împietruiri și burdușiri, dar vor fi turnate și covoare asfaltice.
“Lucrări de întreținere și reparații curente la drumuri vor începe de pe data de 16 martie, pentru că pe 15 martie se închide contractul pe iarnă și toate utilajele pot ieși din baze. Plombări vor fi făcute pe toate drumurile județene din Botoșani. A fost una dintre cele mai dezastruoase ierni pentru că din punct de vedere tehnic am avut aproape în fiecare zi ciclu de îngheț-dezgheț. Mult mai convenabil este pentru drumuri ca pe 15 noiembrie să se facă -20 de grade și pe 15 martie să fie + 20 de grade și atunci este un singur ciclu îngheț-dezgheț toată iarna. Toate acestea afectează grav platforma drumului", a declarat Cristian Achiței.
Direcția Județeană de Drumuri și Poduri are în buget 4,5 milioane de lei pentru lucrări de reparații pe drumurile județene.
Zeci de mii de metri pătrați de gropi pe drumurile din județ! Când încep reparațiile!
Claudia Luca Friday, 4 March 2016 ActualitateSpune-ne opinia ta

0748.883.507
Botosani, Botosani
stiri@botosani.ro
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.21 secunde