Zeci de mii de euro în plus pentru crescătorii de rase pure

Fermierii care cresc animale din rase pure vor primi, începând cu acest an, subvenţii suplimentare de până la 200 de euro, pentru fiecare exemplar. Este vorba despre rasele locale aflate în pericol de abandon din România, pentru care Uniunea Europeană, ţinând seama de pericol, oferă sprijin financiar de încurajare şi motivare a fermierilor.

Oferite graţie Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, subvenţiile de rasă se vor plăti prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, urmând să demareze, cel mai probabil, în luna aprilie.

"Mi s-a comunicat, de către cei de la APIA, că sunt acum în faza verificărilor cererilor depuse de botoşăneni. Urmează autorizarea la plată şi virarea efectivă a banilor. Iar cifrele arată 17 posibile ferme beneficiare, acesta fiind numărul de cereri depuse la Botoşani pentru acest tip de subvenţie", a detaliat prefectul Dan Nechifor.

Rasele pure aflate în pericol de abandonare, crescute, în prezent, în fermele din judeţ, sunt Karakulul de Botoşani, din familia ovinelor şi "Carpatina" din familia caprinelor. Numărul total de animale depăşeşte 2.200 de exemplare, iar cuantumul subvenţiilor ce ar putea fi plătite după verificări se ridică la peste 30.000 de euro, fonduri plătite înafara subvenţiei standard.
Subvenţia suplimentară oferită, conform normelor, este de  87 de euro /UVM/an la ovine, şi de 40 de euro/ UVM / an la caprine.
    
Pentru a beneficia de banii în plus, fermierii trebuie să respecte o serie de cerinţe privind suprafaţa de păşunat pentru efectivul de animale, sau deţinerea femelelor de reproducţie de rasă pură. Totodată, pentru a nu le fi redusă subvenţia, crescătorii trebuie să-şi refacă efectivul de exemplare, în maxim şase luni, în cazul în care acesta a fost diminuat prin îmbolnăvire, sacrificare sau vânzare.

Cancelaria Prefectului

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Încă își așteaptă premiile! Simona Radiș, reacție dură la adresa ANS: „Bani sunt pentru altele, pentru noi nu au fost”

Friday, 16 October 2026

Botoșăneanca Simona Radiș (27 de ani), una dintre cele mai titrate canotoare ale României, a dezvăluit că, în ultimii ani, sportivii de performanță nu au primit din partea ANS banii...

Fondatorul companiei din Botoșani inclus în Top 100 cei mai admirați lideri din România!

Friday, 16 October 2026

În cadrul celei de-a 17-a ediții a Galei CEO AWARDS, organizată de Business Magazin, fondatorul și președintele Consiliului de Administrație al Electroalfa, Gheorghe Ciubotaru, a fost inclu...

16 octombrie, Ziua Mondială a Pâinii: sărbătoarea alimentului care nu lipsește de pe nicio masă românească

Friday, 16 October 2026

În fiecare an, pe 16 octombrie, lumea întreagă sărbătorește Ziua Mondială a Pâinii. Data nu a fost aleasă întâmplător: tot pe 16 octombrie se marchează Ziua Mondi...