Zeci de jandarmi vor asigura ordinea si linistea publica cu ocazia manifestarilor din perioada 3-5 august
Stiri Botosani Thursday, 2 August 2012 ActualitateVineri, jandarmii vor lua măsurile necesare pentru desfăşurarea în condiţii civilizate a acţiunii promoţionale ,,Happy AVON Day şi la spectacolul organizat în zona parcării din Piaţa Centrală a municipiului Botoşani, iar duminică vor fi prezenţi la Zilele comunei Ripiceni .
În zilele de 02 şi 03 august, jandarmii botoşăneni vor asigura ordinea şi liniştea publică pe timpul desfăşurării concursului naţional de titularizare organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi la transportul lucrărilor la centrul de evaluare.
Având în vedere că locurile aglomerate constituie mediul propice pentru săvârşirea unor fapte ilicite, Jandarmeria Botoşani recomandă cetăţenilor prezenţi la aceste activităţi să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale , să adopte un comportament civilizat şi să respecte regulile stabilite de organizatori şi de forţele de ordine.
Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea serviciului unic de urgenţă 112.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!
Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...
Cum a fost păcălită o botoșăneancă să transfere mii de lei într-un cont după ce a primit un SMS de la ”fiica” sa!
O femeie de 58 de ani, din municipiul Botoșani, a efectuat un transfer în valoare de peste 4.000 de lei, la cererea unei persoane necunoscute care, prin intermediul unui mesaj text, transmis pe...
Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!
În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.85 secunde