Zeci de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în ultimele trei zile!

,,În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate."

În perioada 31 decembrie 2024 – 02 ianuarie 2025, pompierii botoșăneni au avut 84 de misiuni.

Acestea au vizat:

-acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD în 55 situații;

-25 alte intervenții (asigurare  măsurilor p.s.i. pe timpul unor manifestări cu public numeros, transport persoane supraponderale, deblocare uși, prevenirea izbucnirii unor incendii în urma producerii unor accidente );

Stingerea a patru incendii produse în locuințe / gospodării, astfel:

 

- 31 decembrie 2024, la un bloc din localitatea Darabani. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că ardea izolația peretelui exterior și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga fațadă, acoperișul blocului, dar și la apartamente. Suprafața afectată a fost estimată la aproximativ 20 de metri pătrați. Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

- 31 decembrie 2024, în municipiul Botoșani, unde o afumătoare a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii militari din Botoșani au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la casă și alte clădiri din apropiere. 

 - 02 ianuarie 2025, în localitatea Orășeni Deal, unde acoperișul unei cabane din lemn a luat foc în urma unui scurtcircuit.  Incendiul a fost stins de pompierii militari de la Detașamentul Botoșani.

 - 02 ianuarie 2025, la o casă din localitatea Brăești, unde s-a aprins funinginea depusă pe pereții interior ai coșului de fum. Incendiul a fost stins de pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, înainte de a produce pagube materiale.

,,În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate. Nu uitați! Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență̆ pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență  https://fiipregatit.ro.”  transmit reprezentanții ISU Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Drama unei familii și lecția care îți poate salva ție viața! - VIDEO

astăzi, 07:48

O familie din Botoșani trece prin clipe grele. Un adolescent de 16 ani se zbate între viață și moarte după ce a intrat într-un iaz să se răcorească și a fost la un pas să se &ici...

Avertisment pentru șoferi. Restricții de circulație din cauza caniculei în 35 de județe din România, printre care și Botoșani!

astăzi, 07:27

În urma codurilor roșii de temperaturi ridicate emise de Administrația Națională de Meteorologie, CNAIR a decis să prelungească restricțiile de circulație în cazul autovehiculelor ...

Englezul culege folclor în Carpați

astăzi, 07:15

Un englez umbla prin Carpaţii noştri ca să culeagă folclor. Coborând o vale, vede un bade cu oile. Fericit că poate să-şi demonstreze veleităţile lingvistice, intră în vorbă c...