Zeci de gropi pe străzile din municipiul Botoşani!

Peste 240 de gropi au fost numărate pe străzile din municipiul Botoşani, în urma inventarierii făcute de către reprezentanţii Primăriei.

Urmează ca în perioada următoare să fie făcută o inventariere şi a gropilor de pe trotuare, şi în cel mai scurt timp va începe plombarea acestora.

Suma alocată pentru lucrările de plombare se ridică la 3,6 milioane de lei.

Sunt gropi care necesită o refacere pe o suprafaţă mai mare, unde se va pune covor asfaltic si sunt gropi izolate. Lucrările de plombare vor începe din această lună, a spus viceprimarul Viorel Iliuţă.

Municipalitatea lucrează la o procedură de intervenţie, stabilindu-se şi termenele la care angajaţii firmei Conrec, cei care se ocupă cu întreţinerea şi reparaţia străzilor, trebuie să intervină.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum a fost păcălită o botoșăneancă să transfere mii de lei într-un cont după ce a primit un SMS de la ”fiica” sa!

astăzi, 13:30

O femeie de 58 de ani, din municipiul Botoșani, a efectuat un transfer în valoare de peste 4.000 de lei, la cererea unei persoane necunoscute care, prin intermediul unui mesaj text, transmis pe...

Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!

astăzi, 11:49

În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...

Autoturism în valoare de peste 80.000 de euro furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani! - VIDEO

astăzi, 11:29

În data de 10 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de FrontierÄ...