Zeci de elevi găsiți de polițiști în baruri!

Poliţiştii botoşăneni derulează în luna martie 2013 ample acţiuni de prevenire a violenţei la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţ.

În data de 12 martie, în cadrul Planului național privind asigurarea unui climat de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ, polițiștii botoşăneni au organizat și desfășurat acțiuni în municipiile şi oraşele din judeţ pentru identificarea tinerilor ce absentează de la cursuri, precum și pentru prevenirea și combaterea violenței în școli.

50 de poliţiştii au derulat acţiuni în 61 unităţi de alimentaţie publică şi baruri, fiind depistați 47 elevi care absentau nemotivat de la cursuri.

Polițiștii au anuțat profesorii și părinții elevilor menționați,pentru a se lua măsurile ce se impun, au luat legătura cu personalul de pază din aceste unităţi şcolare,agenţii fiind instruiţi cu privire la modul de acţiune în diferite situaţii conflictuale dintre elevi şi modalitatea de sesizare a unor astfel de evenimente.

De asemenea,polițiștii au verificat traseele de deplasare ale elevilor, în vederea prevenirii victimizării acestora, prin identificarea grupurilor de persoane care frecventează zona acestor unităţi şcolare.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Compartimentului de analiză de prevenire a criminalităţii derulează în luna martie o amplă campanie de prevenire a violenţei în mediul şcolar , acţiunile concentrându-se în principal în liceele din Botoşani şi Dorohoi.

Principalele activităţi din cadrul campaniei constau în întâlniri cu elevii în cadrul cărora tinerii vizionează filmul educativ Cheia e la tine! ce prezintă cazuri concrete ale unor deținuți aflaţi în Penitenciarul pentru minori din Craiova şi în Penitenciarul pentru femei Târgşor.

Acesta constituie baza unor dezbateri despre consecinţele juridice şi sociale ce decurg din adoptarea unor comportamente antisociale.

De asemenea, poliţiştii distribuie flyere cu recomandări preventive tematice.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...