Zeci de elevi ai Colegiului „Laurian” au intrat în culisele meseriei de jandarm (fotogalerie)

Șaptezeci de elevi și cadre didactice de la Colegiul Național ,,A.T.Laurian" Botoșani au ales să petreacă „O altfel de zi la Jandarmeria Botoșani".

Activitatea s-a desfășurat în această dimineață, în cadrul programului național ,,Școala Altfel", elevii având prilejul să discute cu jandarmii despre aspecte de interes pentru ei, precum prevenirea faptelor antisociale, cyberbullying-ul sau oportunitatea urmării unei cariere militare în Jandarmeria Română.

 

Trei studenți ai Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza" București și doi elevi de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni le-au explicat tinerilor ,,laurieni" ce i-a motivat pe ei să se înscrie la examenele de admitere, ce avantaje poate oferi serviciul în slujba legii și cum se desfășoară cursurile în instituțiile de învățământ militar care școlarizează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne.

Ce-a de-a doua parte a vizitei a constat în vizitarea atelierelor cu tehnica auto și mijloacele de intervenție din dotarea Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, precum și în vizionarea unor exerciții demonstrative cu câinii de serviciu și a unor procedee de autoapărare care le-ar putea fi de folos în anumite situații neplăcute.

Activitatea s-a încheiat, în aplauzele participanților, cu prezentarea unui exercițiu de intervenție a jandarmilor din cadrul Grupei de Intervenție Antiteroristă și Acțiuni Speciale pentru capturarea unor infractori înarmați.

(Comunicat de IJJ Botoșani)












 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...