Zeci de amenzi aplicate și mașini blocate de Poliția Locală. Instituția monitorizează traficul cu aproape 70 de camere video

Polițiștii locali au aplicat 23 de amenzi, în valoare totală de aproape 8.000 de lei, și au blocat 11 autoturisme, în cadrul unei acțiuni pe linia siguranței rutiere, derulată în perioada 4-8 decembrie a.c.

Forțele de ordine din subordinea Consiliului Local supraveghează circulația pe drumurile din municipiul Botoșani cu ajutorul unui sistem alcătuit din 67 de camere video.

„Au fost semnalate situaţii în care lipsa de educaţie şi respect pentru cetăţenii din municipiu a condus la necesitatea aplicării legilor în vigoare şi măsuri specifice. Astfel, au fost constatate şi sancţionate 52 fapte, din care 23 sancţionate cu amendă în valoare totală de 7.790 lei, a fost dispusă măsura de blocare şi ridicare a unui număr de 11 autoturisme cu 32 puncte de penalizare pentru masa maximă admisă, oprirea, staţionarea şi parcarea autovehiculelor”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale.

Principalele intersecţii, din zona centrelor comerciale, trecerile de pietoni şi parcările cu plată vor fi atent monitorizate şi sancţionate aspectele de nerespectare a prevederilor legale, menționează reprezentanții instituției.

 

Spune-ne opinia ta