Zece tone de furaje distruse într-un incendiu la Ungureni, după ce focul a fost pus intenționat!

Opt pompieri au acţionat mai bine de trei ore pentru stingerea şi înlăturarea efectelor unui incendiu declanşat, în noaptea de 10 spre 11 iunie, la un depozit de furaje din gospodăria unui localnic din satul Călugărenii Noi, comuna Ungureni.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului puţin înainte de ora 23.00.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani şi Gărzii de Intervenţie Săveni, cu două autospeciale cu apă şi spumă.

La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau furajele, existând pericolul ca focul să se extindă la construcţiile din gospodărie.

"Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte de furajele care întreţineau arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte nutreţuri pentru ca focul să nu se extindă.", a declarat plt. Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani.

Flăcările au distrus 10 tone de furaje, valoarea pagubelor fiind estimată la 16.000 de lei. Au fost protejate bunuri materiale în valoare de 45.000 lei.

Cauza probabilă de incendiu o constituie acţiunea intenţionată.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

Sunday, 18 October 2026

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

Sunday, 18 October 2026

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

Sunday, 18 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...