Zece absolvenți ai școlilor postliceale vor face voluntariat la SJA

Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) din Botoșani a primit deja primele înscrieri de la cei interesați de programul de voluntariat.

Reprezentanții SJA au primit deja primii zece voluntari după apelul făcut în acest sens către absolvenții școlilor postliceale de asistent medical, în contextul în care, odată cu debutul celui de-al cincilea val al pandemiei, cadrele medicale se așteaptă la un număr destul de mare de pacienți.

„Din experiența celorlalte valuri ale pandemiei, numărul de apeluri la 112 va crește semnificativ, iar de multe ori aceasta se întâmplă în mod nejustificat. Se cresc timpii de așteptare pentru cazuri foarte grave pentru transportul persoanelor cu forme ușoare sau medii de boală”, a precizat medicul Eduard Gurău, managerul SJA Botoșani.

Înscrierile se fac în perioada 17 - 19 Ianuarie 2022, la sediul central al SJA Botoșani. Acte necesare sunt cartea de identitate, adeverința din care să rezulte calitatea de student/elev la școala postliceală, diploma de absolvire pentru absolvenți, adeverința medicală „clinic sănătos” cu mențiunea „dosar voluntariat”, adeverință dacă a mai făcut stagiu de voluntariat și perioada.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

Friday, 9 October 2026

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

Friday, 9 October 2026

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

Friday, 9 October 2026

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...