Weekend rece: Ninsoare la munte şi ploi în rest!

Weekend rece: Ninsoare la munte şi ploi în rest!

   gandul.info

Vineri norii strâng rândurile peste regiunile sudice, dar numai pe arii restrânse încă plouă slab. În restul teritoriului soarele este mai generos şi nu se anunţă precipitaţii. Dimineaţa vine cu ceaţă, izolat, mai ales în zonele din centrul ţării. Vântul adie slab, iar maximele prognozate de meteorologi se încadrează între 11 - 12 grade în depresiuni şi în nordul Moldovei şi 18 grade în regiunile sud-estice.

Sâmbătă se anunţă vreme închisă în mare parte din ţară, cu nori mulţi şi ploi pe arii extinse, ba chiar lapoviţă şi ninsoare în zona înalta de munte. Şi vântul suflă mai agitat pe creste. Temperaturile sunt mai scăzute cu 4-5 grade faţă de norma termică a perioadei.

Duminică vremea nu se îndreaptă prea mult, încă sunt nori şi plouă local în mare parte din ţară. La munte mai cad şi câţiva fulgi de nea. Nici temperaturile nu se modifică simţitor, poate doar un grad sau două în plus pe ici pe colo, unde mai răzbat câteva raze de soare.
Cerul va fi mai mult noros şi trecător va mai ploua slab duminică la Bucureşti, iar vântul nu va sufla cu putere. Maxima atinge 17 - 18 grade la amiază.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...