Weekend prelungit de Rusalii!

Institutiile din Botosani nu vor fi deschise luni, cand crestinii marcheaza cea de a doua zi de Rusalii. Astfel, daca angajatii din Primaria Botosani, Trezorerie sau Directia de Finante si Consiliul Judetean Botosani nu sunt chemati la lucru, Prefectura anunta ca va asigura doar permanenta, in regim de sambata si duminica, dar vor veni la munca si angajatii care au lucrari de finalizat la termen.

La Nova Apaserv, programul este normal, de la 7.00 la 19.00. "Angajatii vor primi prin rotatie cate o zi libera, cand vor avea nevoie", spune managerul general Maricel Georgescu.  

Salariaţii români au liber în prima şi a doua zi de Rusalii, potrivit prevederilor păstrate şi în noul Cod al muncii, ceea ce înseamnă că luni (a doua zi de Rusalii), salariaţii, atât de la stat, cât şi de la privat, nu vor merge la muncă, de zi liberă beneficiind şi elevii şi angajaţii din învăţământ.
 
În caz contrar, angajatorul este nevoit să-şi plătească angajaţii care lucrează cu un spor la salariu de până la 100% pentru acea zi sau să le dea o zi liberă în următoarele 30 de zile.

Rusaliile (Pogorârea Sfântului Duh) se sărbătoresc întotdeauna duminica, după ce au trecut 50 de zile de la sărbătorile de Paşti, şi românii, şi europenii au liber a doua zi de Rusalii (de sărbătoarea Sfânta Treime).

Noul Cod al muncii spune însă că aceste prevederi nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Marți 13” - Ziua Informării Preventive!

astăzi, 10:12

Marți, 13 este o zi despre care se spune, în mod tradițional, că ar aduce ghinion. Însă, în realitate, pericolele nu provin din superstiții, ci din lipsa de informare. De aceea,...

Iarna începe din octombrie: cheltuielile care apar înainte de prima ninsoare

astăzi, 09:47

Problema nu este neapărat o singură cheltuială mare. De cele mai multe ori, sunt mai multe costuri care ajung în aceeași lună și pun presiune pe buget. Octombrie vine cu o listă mai lu...

Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele!

astăzi, 09:12

Anul 2027 vine cu un total de 17 zile libere legale prevăzute de Codul Muncii pentru sărbătorile religioase și naționale. Cu toate acestea, distribuția lor în calendar aduce o veste mai pu...