Weekend aglomerat la Botoşani: Ce ne sfătuiesc jandarmii!

În perioada 06 – 08 mai, 80 de jandarmi botoşăneni vor asigura ordinea şi liniştea publică la manifestările publice prilejuite de organizarea, în Centrul Vechi, a Zilelor oraşului Botoşani.
    
Tot în această perioadă, jandarmii vor lua măsurile necesare pentru menţinerea unui climat civilizat la meciul de fotbal disputat de echipele A.C.S. Inter Dorohoi şi C.S.M. Paşcani, pe Stadionul 1 Mai din municipiul Dorohoi, la manifestările religioase organizate cu ocazia hramurilor bisericii "Izvorul Tămăduirii" din municipiul Botoşani şi a mănăstirii Zosin, precum şi la Turneul Internaţional de Lupte Greco-Romane de la Sala Polivalentă "Elisabeta Lipă" şi Campionatul Naţional de Volei de la sala de sport a Liceului Gheorghe Asachi.

20 de lucrători din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău vor acţiona pentru prevenirea faptelor antisociale şi vor interveni la solicitările participanţilor la Târgul AgroZoo, care va avea loc în weekendul care urmează la Staţiunea de cercetare Popăuţi.

În executarea misiunilor specifice, jandarmii vor fi sprijiniţi de efective ale I.P.J. Botoşani, pompieri şi poliţişti locali.

Pentru evitarea unor evenimente neplăcute, jandarmii îi sfătuiesc pe cetăţenii botoşăneni să adopte un minim de măsuri de autoprotecţie, să respecte măsurile de ordine stabilite de organizatori şi forţele de ordine şi să solicite sprijinul acestora în mod direct sau prin apel telefonic la numărul de urgenţă 112 :

- manifestaţi prudenţă în zonele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi celelalte bunuri aflate asupra dumneavoastră;
- păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil;
- când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări din partea unui hoţ;
- când achitaţi diferite bunuri, nu scoateţi toată suma de bani aflată asupra dumneavoastră, ci numai suma necesară plăţii contravalorii acestora;
- obiectele tentante, lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate cadouri pentru hoţi;
- nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.
- evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate;
- nu lăsaţi minorii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să consume alcool;
- evitaţi afişarea cu bijuterii ori sume mari de bani şi nu faceţi referire la bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră;
- alegeţi drumurile intens circulate, iluminate şi evitaţi zonele în construcţie, parcurile pustii şi străzile lăturalnice;
-  deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocările altor persoane.      
         
    
Compartiment Informare şi Relaţii Publice

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Patronul milionar din SuperLiga a dat lovitura: A luat un cal cu 10.000€ și l-a vândut cu o sumă uriașă pentru România

astăzi, 16:41

Pe lângă echipa de fotbal FC Botoșani, Valeriu Iftime deține la 35 de kilometri de Botoșani o fermă de cai de rasă, unde face profit cu animalele. Valeriu Iftime a dezvăluit că a v&ac...

Zeljko Kopic a fost pus să aleagă între FCSB și FC Botoșani pentru barajul lui Dinamo de Conference League

astăzi, 15:32

Zeljko Kopic (48 de ani) a reacționat, după ce Dinamo a remizat, scor 0-0, cu CFR Cluj, în etapa a noua a play-off-ului SuperLigii. Această remiză a făcut-o pe Dinamo să fie sigură de ...

Adolescenții din Botoșani care au cucerit juriul Festivalului de Muzică Folk „Sunetul muzicii” din Sibiu! (Foto)

astăzi, 13:46

În data de 15 mai 2026 a avut loc la Casa de cultură din Cisnădie, judeţul Sibiu, a XXV –a ediţie a Festivalului de interpretare a muzicii folk „Sunetul muzicii”, festival ...

-->