Vremuri grele pentru cei care au carduri. Băncile din țara noastră au reintrodus comisioanele pentru retragerile de la propriile bancomate!

Dacă până acum retragerile de la bancomatele unităților bancare cu carduri emise de acestea erau zero, situația s-a schimbat radical. 

Principalele bănci din țara noastră au luat recent o măsură ce va fi resimțită de majoritatea românilor care au carduri. Dacă până acum retragerile de la bancomatele unităților bancare cu carduri emise de acestea erau zero, situația s-a schimbat radical. Astfel, românii vor fi nevoiți să plătească anumite comisioane atunci când vor dori să retragă bani de la ATM-urile ce aparțin băncilor emitente a cardurilor. precizează Bugetul.ro

La momentul actual, dintre marile bănci din țara noastră, doar BCR și CEC Bank mai au comisioane zero la retragerea de numerar de la ATM-urile proprii. În schimb, pentru retragerile de la bancomatele altor bănci decât cele emitente a cardurilor s-au perceput mereu comisioane. Dintre unitățile bancare din România, se remarcă Raiffeisen Bank și Unicredit, care au cele mai mari costuri pentru retragerea de cash de la propriile bancomate.

 

În prezent, majoritatea băncilor percep și un comision pentru retragerea de numerar de la ATM-urile proprii. Comisioanele diferă însă de la o bancă la alta, acestea începând de la 0,5% din suma retrasă și putând ajunge și la 1% sau chiar 1,5%. În plus, limita minimă pentru operarea cu cash poate fi de 5 sau 10 lei, la care se adaugă și comisionul de administrare a contului curent care poate fi lunar sau anual, în funcție de bancă.

Băncile au reintrodus comisioane pentru retragerile de cash de la propriile ATM-uri

La Banca Transilvania, comisionul de retragere este de 0,5%, dar nu mai puțin de 2,5 lei. În cazul Raiffeisen Bank, comisionul perceput la retragere crește până la 1,5% din suma retrasă. La UniCredit, comisionul este de 1,5%, dar nu mai puțin de 10 lei. La BRD și ING Bank, comisionul este de 1% din suma retrasă, dar nu mai puțin de 10 lei.

În ceea ce privește comisioanele de administrare a contului curent, acestea pot fi de 9 lei pe lună, în cazul ING Bank, putând ajunge la 25 de lei pe lună, în cazul CEC Bank sau 25 de lei pe an în cazul Raiffeisen Bank. La BCR comisioanele de administrare a contului curent pot fi 0, 12, 25 sau chiar 50 de lei, în funcție de rulajul lunar.

La BCR, pentru emiterea și administrarea lunară a unui card principal și acces la doua carduri suplimentare George Standard gratuite, comisionul perceput este 0. În plus, această bancă percepe comision 0 și pentru administrarea contului George (cu card George Standard inclus) în cazul în care se încasează lunar cel puțin 1.000 lei și se face minim o tranzacție prin aplicația George sau cu cardul. În cazul neîndeplinirii celor două condiții, comisionul este de 8 lei/lună.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...

Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”

astăzi, 13:18

MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...

Semnificațiile zilei de 14 noiembrie: „Lăsatul secului” pentru Postul Crăciunului

astăzi, 12:21

În fiecare an, pe 14 noiembrie, în Biserica Ortodoxă este cinstit Sfântul Apostol Filip. Tot în această zi, în calendar, este consemnat „lăsatul secului pentru p...