Vremea se schimbă radical. Un val de aer polar va lovi România

Vremea se schimbă total, începând cu data de 1 Decembrie, iar meteorologii anunță temperaturi de 0 grade Celsius, potrivit antena3.ro.

În perioada 28 noiembrie – 1 Decembrie, temperaturile vor fi destul de crescute, mai ales pe 28 când vremea va fi ca de primăvară. Ulterior, iarna își va intra în drepturi prin temperaturi negative.

„O masă de aer polar este în extindere peste mare parte din România, iar de luni și la noi va determina o scădere mare a valorilor termice. Vom trece de la o vreme deosebit de caldă la una rece. Temperaturile minime se vor situa între 0 - 1 și 7 grade Celsius, mai scăzute în depresiuni. Temperaturile minime vor deveni negative. Luni spre marți și în noaptea de marți spre miercuri, în toată țara, iar pe 1 decembrie, va fi destul de rece. Peste zi, temperaturile nu vor crește foarte mult și se vor asocia cu intensificări ale vântului și vor fi scăzute", a spus Alina Șerban, meteorolog Administrația Națională de Meteorologie, sâmbătă, la Antena 3.

 

Cât privește o posibilă ninsoare de 1 Decembrie în București, meteorologii spun că nu sunt semnale în acest sens.

"Nu avem semnale de ninsoare în zona Capitalei, cel mai probabil în zone montane unde se va depune strat de zăpadă. Vremea va fi destul rece și în Capitală, mai ales dimineața, marți spre miercuri, adică de 1 Decembrie, când temperatura va fi de aproximativ minus 3 grade. Peste zi, poate se va ridica spre 7-8 grade, dar se va intensifica și vântul", a adăugat Alina Șerban.

Duminică, în cea mai mare parte a țării vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 17 grade, iar cele minime între 1 și 11 grade. În Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Olteniei cerul va fi mai mult noros, iar aria ploilor va fi în extindere.

La munte, la altitudini mari, vor fi și ninsori sau lapoviță. Izolat cantitățile de apă vor depăși 10-20 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros, iar ploile se vor semnala pe arii restrânse îndeosebi în a doua parte a intervalului.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări susținute pe crestele montane, în special cele ale Carpaților Meridionali, unde se vor atinge viteze de 80-100 km/h, dar temporar și la viteze mai mici și în vestul și sud-estul teritoriului. Pe arii restrânse se va semnala ceață.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...

Ce spune un director de școală din Botoșani despre uniformele elevilor: „A fost un chin” / „Cred în această măsură” (Video)

Tuesday, 13 October 2026

Pe 21 septembrie 2026, Senatul a adoptat proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. După acest moment, pe 28 septe...