Vremea se răcește în următoarele zile și vin ploile. Când se întoarce canicula!

Anunțul este făcut de Administrația Națională de Meteorologie, care a actualizat prognoza meteo.

Meteorologii anunță că urmează trei zile de furtuni, cu temperaturi mai scăzute, însă, vremea se va încălzi din nou la mijlocul acestei săptămâni.

„Trecem printr-o perioadă în care mai avem parte și de ploi și de temperaturi ceva mai scăzute. Nu mai avem caniculă duminică. Sunt ceva averse prin partea de sud a țării, prin Muntenia, chiar și prin sudul litoralului, dar sunt mai mult ploi de vară, fără furtuni puternice sau grindină. În următoarele două zile ne așteaptă în continuare episoade cu ploaie, undeva luni spre marți în partea de nord a țării, iar pe parcursul zilei de marți aceste ploi se mută și în partea de sud și, probabil, inclusiv în Capitală”, a explicat Robert Manta, meteorolog ANM.

 

Potrivit ANM, luni și marți temperaturile vor fi mai scăzute.

„Luni și marți temperaturile vor fi rezonabile, chiar răcoare prin partea de nord, unde vom avea maxime de 25 de grade Celsius, iar în sud va fi ceva mai cald, dar nu mai trecem de 32-33 de grade Celsius. De miercuri încolo, însă, de la o zi la alta se va încălzi”, a mai explicat meteorologul, potrivit Antena3 CNN.

Weekend-ul viitor va fi din nou caniculă.

„Vom ajunge către weekend la valori de 35-37 de grade Celsius și poate debuta un un nou val de căldură, dar care nu pare deosebit de intens în acest moment”, a mai adăugat Robert Manta, meteorolog ANM.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Harta șpăgii în spitalele din România: Care este situația la Botoșani?

astăzi, 12:54

Rezultatele sunt colectate pe baza unui formular care oglindește disponibilitatea pacienților de a sesiza situațiile în care personalul medical le-a solicitat bani sau alte recompense. De men...

Botoșănean arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate propriilor copii!

astăzi, 11:56

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de comite...

Cal salvat dintr-un beci, pompierii au avut nevoie de un buldoexcavator! - FOTO

astăzi, 10:55

S-a întâmplat în localitatea Slobozia, comuna Broscăuți. Capacul din lemn care acoperea beciul a cedat sub greutatea animalului, iar acesta a ajuns în groapa adâncă, d...