Vremea caldă de primăvară, cu ploi trecătoare. VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE
Stiri Botosani Tuesday, 2 April 2013 ActualitateMarţi, vremea se încălzeşte din nou în regiunile intracarpatice, astfel că vom vorbi despre o vreme caldă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime cuprinse ce vor pleca de la 9 grade în nordul Moldovei şi vor ajunge la 21 de grade în Lunca Dunării. Soarele ţine agenda zilei, dar în orele amiezii se înmulţesc norii în special în zona de munte şi în jumătatea de sud-vest a ţării, unde pe alocuri va ploua, iar la altitudini de peste 1 800 m vor fi şi lapoviţe sau ninsori. Sunt aşteptate manifestări mai curând specifice sezonului cald, cu ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi posibil căderi grindină. Începând de după-amiază şi până la sfârşitul nopţii, cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp, iar izolat, în special în Carpaţii Occidentali şi Meridionali, 30...35 l/mp. Totodată, vântul prinde putere cu precădere în sudul şi centrul teritoriului, precum şi la munte.
Miercuri vorbim despre temperaturi apropiate de cele normale, de la 8 grade în nordul extrem al Moldovei până la 16 grade în sudul Munteniei, însă cu ploi în toate regiunile ţării, mai importante cantitativ, mai ales, în zona montană şi însoţite de tunete şi fulgere. Nu lipsesc nici condiţiile de grindină, iar pe crestele înalte de munte va mai ninge. În plus, şi vântul va fi alert în cursul zilei atât în sudul şi estul ţării, cât şi în centru şi zona de munte.
Joi, în vestul şi sud-vestul ţării vremea se îndreaptă, aici soarele este tot mai prezent, însă în est, centru şi nord norii trenează cel puţin în prima parte a zilei şi mai lasă ploi slabe, la nivel local. Iar în regiunile sudice vântul suflă mai alert, însă dinspre vest şi curăţă treptat cerul de nori. În aceste condiţii maximele temperaturii aerului pornesc de la numai 4...5 grade în nordul Moldovei, însă în sudul Olteniei – mai însorită - încă se ating 16 grade la amiaza. (rtv.net)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Criza muncitorilor străini blochează companiile din România. Recrutorii propun o soluție de avarie!
Companiile de recrutare a lucrătorilor din afara Uniunii Europene vin cu o soluție de avarie pentru a ajuta companiile care angajează muncitori din statele non-UE să treacă peste criza provocată...
S-a stins un poet botoșănean, a activat și în presă, la radio și TV!
Născut pe 18 februarie 1954 în comuna Hlipiceni, județul Botoşani, Dan Moisii a fost poet și publicist. A absolvit gimnaziul la Şcoala Generală în satul Victoria, comuna Hlipiceni...
Biserică din Dorohoi sfințită de IPS Teofan, primar răsplătit cu ordinul Crucea „Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv”!
Biserica Parohiei „Înălțarea Domnului” Loturi Enescu, parte a suburbiei municipiului Dorohoi, a primit sâmbătă dimineață, 19 septembrie, veșmânt de har. Slujba de ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.71 secunde