Vreme rece şi ploioasă, în luna lui Cuptor. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE
Stiri Botosani Saturday, 13 July 2013 ActualitateDeşi ne aflăm în plină lună a lui Cuptor, temperaturile în Maramureş, spre exemplu, se vor opri la numai 18-20 de grade în plină zi.
Dacă este să facem o comparaţie cu anul trecut, în aceeaşi perioadă se atingeau 42,4 grade pe 15 iulie la Giurgiu. Duminică, în Maramureş, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană vremea va fi răcoroasă, cerul va avea înnorări temporare şi local vor fi averse, posibil şi descărcări electrice.
În restul teritoriului va predomina o vreme frumoasă, cu valori termice în jurul celor normale pentru această dată; cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala izolat, cu precădere în sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare, mai ales la munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 20 de grade în Maramureş şi 31 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei. Presiunea atmosferică nu va avea modificări semnificative.
Săptămâna viitoare debutează tot vreme mai răcoroasă decât în mod normal în regiunile nordice şi nord-vestice, unde au loc în peisajul meteorologic şi averse locale, însoţite de descărcări electrice.
În celelalte regiuni temperaturile vor fi mai apropiate de cele normale pentru data din calendar, iar cerul va fi în general parţial acoperit.
Doar pe arii restrânse, seara şi la începutul nopţii sunt nori mai groşi şi lasă câteva averse însoţite de fenomene electrice.
Vântul suflă mai alert în timpul ploilor, iar maximele termice pleacă de la 20 grade în Maramureş şi ajung la cel mult 31 grade în Lunca Dunării.
În Capitală, ziua de luni începe cu vreme mai bună, soarele e mai darnic, apoi însă norii strâng rândurile şi spre seară şi noaptea sunt condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Până după-amiază temperatura ajunge la maxime de 28, chiar 30 grade în centru, foarte aproape de normalul datei. Marţi, norii mai groşi, aducători de averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durate ale vântului preferă sudul şi centrul ţării, dar şi zonele de munte.
În celelalte regiuni norii acoperă parţial cerul şi doar pe arii restrânse sunt înnorări mai accentuate, ploi de scurtă durată şi izolat fulgere şi tunete.
Maximele termice sunt în general mai scăzute decât în mod normal la jumătatea lunii lui Cuptor, adică de la 21 grade în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei până la cel mult 29 grade în sud-est. Şi în Capitală vremea se răcoreşte marţi, norii acoperă temporar cerul şi sunt condiţii de ploiae.
Drept urmare, până după amiază mercurul din termometre nu trece de 25-26 grade de grade, destul de modest pentru data din calendar.
Sursa: RTV.net
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Andrei Dumiter, inclus de LPF în „11” ideal al etapei a V-a din SuperLigă!
Pentru evoluția pe care a avut-o, încununată și cu două goluri în poarta FCSB, atacantul Andrei Dumiter a fost inclus de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) în „11” i...
Un bebeluș diagnosticat cu malformații congenitale transferat de la Botoșani la București în sistem mixt! (Video)
Un nou-născut în vârstă de 8 zile, diagnosticat cu malformații congenitale și internat la Maternitatea Botoșani, a primit aviz pentru transfer la Spitalul Clinic de Urgență pentru C...
Mandatul primarului din Drăgușeni a încetat de drept, încă se află sub măsura controlului judiciar!
Având în vedere măsura controlului judiciar dispusă în ceea ce îl privește pe primarul comunei Drăgușeni, județul Botoșani, domnul Nechita Eugen, începând cu...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.01 secunde