Vreme caldă de Paşti

Soarele care a răsfăţat joi toate regiunile ţării preferă vineri să stea ascuns sub pătura de nori care va lăsa şi ploi în averse, cu fulgere şi tunete atât la munte, cât şi în Transilvania, Moldova, Muntenia şi Dobrogea. E drept că vorbim de ploi slabe în general şi nu pe arii largi, dar tabloul meteo al zilei este cu siguranţă mai puţin darnic cu soarele decât joi. În plus, nici temperatura aerului nu mai e la fel de mare ca joi în regiunile în care plouă, dar la nivelul întregii ţări vorbim de maxime de la 13-14 grade, în estul ţării, până la 23-24 de grade în zona Banatului şi în Crişana. Vântul începe să fie agitat în zonele extracarpatice, dar în rest nu se simte.

Vremea este frumoasă sâmbătă, aşa că pregătirile pentru ziua de Paşti nu se vor împiedica de vreun nor aducător de ploaie. Câţiva stropi vor rătăci doar pe la munte, dar chiar şi aici, vorbim de precipitaţii pe arii mici. Vântul se intensifică în jumătatea nordică a Moldovei, ca şi în sudul Banatului, dar maximele anunţă o zi moderată termică, cu valori de la 15 grade pe litoral la 23 de grade în Banat şi Crişana. Nu vă lăsaţi însă păcăliţi de temperaturile zilei, pentru că în noaptea de Înviere mercurul va coborî la minus temperaturi între minus un grad-două până la cel mult 10 grade.

Prima zi de Paşte va aduna doar câţiva nori prin nordul şi nord-vestul ţării unde sunt posibile câteva ploi slabe. Vântul va fi sprinten doar în sudul Banatului, dar în general temperaturile urcă la valori între 13 şi 23 de grade.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident pe ruta Iași – Dorohoi, o mașină cu numere de Botoșani nu a oprit la calea ferată! (Foto)

astăzi, 18:59

Sucursala Regională de Căi Ferate Iași informează că astăzi, 17 octombrie, în jurul orei 16:25, trenul Regio 11432 Dorohoi - Iași a surprins un autovehicul la trecerea la nivel cu calea f...

Când trecem la ora de iarnă în 2026. Data la care se schimbă ceasurile în România

astăzi, 18:00

Trecerea la ora de iarnă marchează revenirea la ora standard și aduce modificări în programul zilnic, în special în ceea ce privește lumina naturală de dimineață și de searÄ...

Surse: PNL a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu

astăzi, 16:14

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit, sâmbătă, pentru a decide cum vor vota parlamentarii formațiunii la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Ș...