Vreme caldă, dar mohorâtă. PROGNOZA METEO pe trei zile

În Moldova, miercuri dimineaţa sunt condiţii de ceaţă, dar nici peste zi nu apare soarele. Norii sunt mulţi, dar precipitaţiile nu îşi fac apariţia deocamdată. Vântul va fi mai insistent doar prin sudul regiunii, iar maximele termice ajung la 1..2 grade la Suceava şi Piatra Neamţ, 3…4 la Botoşani şi Bacău şi 6..7 grade la Iaşi, Vaslui, Focşani şi Galaţi.
 
Joi, precipitaţiile se extind peste regiunile extracarpatice, dar trecător şi în Transilvania şi în Banat. Vântul rămâne destul de intens în sud-est şi la munte, iar temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi 9 grade în Câmpia de Vest.
 
Vineri, cerul rămâne noros în toată ţara, dar precipitaţiile se restrâng spre sud-estul ţării, în general ploi slabe. Dimineaţa este posibil să se formeze ceaţa în zonele joase şi să fie asociată cu burnită. Vântul rămâne mai insistent doar prin Dobrogea şi pe litoral, iar temperaturile maxime se situează de la 1 grad la Suceava până la 7 grade la Baia Mare, Oradea, Timişoara şi Giurgiu.
 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Iftime a luat o decizie: ”Și eu îi strigam demisia la televizor. La mine strigam «Prostule!»”

astăzi, 07:47

În meciul cu Oţelul Galați 1-1, din etapa a 15-a a SuperLigii, suporterii FC Botoșani i-au cerut insistent demisia lui Marius Croitoru. Valeriu Iftime a recunoscut că şi el a strigat acelaÅ...

Mașină în flăcări pe o stradă din oraș, pompierii au intervenit rapid pentru a limita incendiul!

astăzi, 07:28

Un autoturism parcat pe strada Aleea Nucului din municipiul Botoșani a fost cuprins de flăcări, în această dimineață. Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit la faÈ...

Doctore, e urgent!

astăzi, 07:15

Un doctor aude la telefon vocea familiara a unui coleg: - Avem nevoie de un al patrulea la poker. - Vin imediat, zice doctorul. Pe cand se imbraca, sotia intreaba: - E ceva grav? - Desigur. Deja s...