Vreme anormal de caldă pentru luna noiembrie. Meteorologii anunță temperaturii ridicate

Deși pe finalul lunii octombrie, cu mulți ani în urmă, ne pregăteam de prima ninsoare, acum vremea va fi anormal de caldă, cu temperaturi ridicate, anunță meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie.

În prima săptămână din această lună, 1 – 8 noiembrie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele estice și sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

 

De pe data de 3 noiembrie, mercurul va urca în termometre chiar până la 20 de grade Celsius.

Săptămâna 8 - 15 noiembrie va veni cu temperaturi medii ale aerului, ce vor avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă din an, posibil ușor mai ridicate decât în nord – est.

De pe 15 până pe 22 noiembrie temperaturile medii se vor situa ușor peste cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile din țară. Regimul pluviometric va fi normal pentru acest sezon.

În ultima săptămână din noiembrie, de pe 22 până pe 29, va fi mai cald decât normalul acestei perioade din an, în special în zona de munte, dar nu cu diferențe foarte mari. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință în general deficitară, mai ales în zonele montane.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cal salvat dintr-un beci, pompierii au avut nevoie de un buldoexcavator! - FOTO

astăzi, 10:55

S-a întâmplat în localitatea Slobozia, comuna Broscăuți. Capacul din lemn care acoperea beciul a cedat sub greutatea animalului, iar acesta a ajuns în groapa adâncă, d...

Mireasa cu 31 de copii la nuntă! O imagine inedită într-o biserică din Botoșani! - FOTO

astăzi, 09:52

Mirele, Șerban, este angajat în cadrul MApN, iar mireasa a fost înconjurată nu doar de familie și de cei dragi, ci și de scumpii săi elevi din clasa a IV-a C (alternativa educațional...

Directorul Nova Apaserv: ”Sper și am toată încrederea că de duminică va fi apă în Botoșani!”

astăzi, 09:01

Lucrările de modernizare a rețelei de alimentare cu apă în municipiul Botoșani sunt în grafic, anunță directorul Nova Apaserv, Alin Cirimpei. Proiectul vizează înlocuirea a...