Voluntarii din Botoșani și Ucraina, instruiți să salveze vieți - FOTO

Pompierii voluntari din nordul județului Botoșani și din raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți, Ucraina, și-au dezvoltat deprinderile de intervenție în cadrul lecțiilor  predate de către specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, cu ocazia derulării primei ediții a Campaniei de pregătire a populației în domeniul situațiilor de urgență „Voluntariat – crez și dăruință de la mic la mare”.

Unic  la nivel național, proiectul derulat de Primăria Havârna în parteneriat cu I.S.U. Botoșani, în perioada 31.08 – 02.09.2017, le-a dat posibilitatea pompierilor voluntari din Havârna, Mileanca, Concești, Darabani, Hudești, Cordăreni, Păltiniș, Suharău, Cristinești și din raionul Noua Sulița, Regiunea Cernauti, Ucraina, să-și dezvolte și perfecționeze aptitudinile și deprinderile și în cadrul unor întreceri specifice, respectiv realizarea dispozitivului de intervenție, acordarea de prim ajutor şi simularea unei intervenţii în caz de incendiu.

Pe parcursul a trei zile, pompierii voluntari au aprofundat „tainele meseriei de pompier” și au făcut schimb de experiență cu colegii din localitățile învecinate și din Ucraina, fapt ce va conduce la eficientizarea acțiunilor de intervenție pentru înlăturarea efectelor unor situații de urgență ce s-ar putea produce la nivelul zonelor de competență. De asemenea, au îmbinat utilul cu plăcutul participând și la o competiție de fotbal.

Și pentru că unul dintre scopurile principale ale campaniei a fost atragerea unui umăr cât mai mare de voluntari, în timp ce pompierii voluntari se luptau pentru un loc pe podium, cetățenii, de la mic la  mare, au fost angrenați în activități practice specifice salvatorilor. Aceștia au vizualizat și utilizat accesoriile din dotarea autospecialelor de intervenție cu care echipajele serviciilor profesioniste și voluntare participă la misiunile de salvare. Totodată, au primit sfaturi despre cum să prevină sau să se comporte într-o situaţie de urgenţă, fie că este vorba de incendiu, cutremur sau inundaţie.

La activități au participat Corina Pop, reprezentant al Administrației Raionale Noua Sulița și Svetlana Serghei, adjunt șef al Agenției de Dezvoltare Economică și  Colaborare Transfrontalieră Ucraina.

În urma parcurgerii celor trei probe de concurs, primul loc pe podium a fost ocupat de către voluntarii din comuna Cristinești. Pe a doua treaptă au urcat pompierii voluntari din Suharău. Locul III a fost ocupat de voluntarii din Havârna și Ucraina.

La sfârșitul celor trei zile, cetățenii, pompierii voluntari și organizatorii şi-au exprimat intenţia de a mai organiza astfel de activităţi care, cu eforturi financiare și materiale minime, pot dezvolta un comportament preventiv.




 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un ghiozdan pentru un nou început pentru copiii deținuților din Penitenciarul Botoșani!

astăzi, 15:38

La început de an școlar, fiecare copil merită să pășească cu încredere spre un nou început. Uneori, pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie de un gest simplu, dar f...

Povestea minerului din Botoșani care a ajuns să doarmă pe străzi: „Nu ne-a cerut bani, mâncare sau altceva. Ne-a cerut să ne rugăm pentru el”

astăzi, 15:02

O tânără din Botoșani, impresionată de educația, respectul și atitudinea de care un simplu om a dat dovadă, a relatat povestea acestuia și a cerut sprijin pentru ajutorarea sa. Iulia ...

Din nou doi „roș-alb-albaștri” în unsprezecele etapei!

astăzi, 14:38

Pentru evoluția pe care au avut-o cu Sepsi OSK, scor 5-0 (4-0), jucătorii Sebastian Mailat și Zoran Mitrov au fost incluși de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) în „11” ideal al...