Vlad Ivanov: Parintii mei sunt rusi lipoveni. M-am nascut la Botosani. Bunicii s-au refugiat in razboi de langa Cernauti, din localitatea Fantana Alba.
Iulia Blaga: Mai ai frati?
V.I.: Da, un frate mai mare si o sora si un frate mai mici. Fratele meu cel mare e la Targu Jiu, iar ceilalti locuiesc in Italia. Stii, de copil imi doream sa am un prieten batran, ca sa ma inteleptesc repede. Nu stiu ce ma apucase. Si cand o sa fiu batran, o sa-mi doresc sa dau in mintea copiilor. (Rade.). Apropo, ani la rand l-am facut pe Mos Craciun (mie imi plac foarte mult copiii) si o fetita, la deja invechita intrebare "Ce te faci cand o sa te faci mare?", mi-a raspuns: "Eu, cand o sa ma fac mare, vreau sa ma fac mica". Asa si cu mine. Toti oamenii mari cred ca ar trebui sa vrea sa fie mici.
I.B.: Oamenii intr-adevar mari sunt mici, sunt foarte modesti.
V.I.: Dar e vorba si de candoare. Uite-te in ochii unui copil si, daca poti sa-ti pastrezi curatenia sufleteasca si inocenta cat poti de mult pe parcursul vietii... Poate ca ne si agatam prea mult de chestiile materiale si atunci incepe sa creasca un monstru in noi si nu mai stim.
I.B.: Si succesul te mananca daca nu-l digeri cum trebuie, nu?
V.I.: Poti s-o iei razna, aici e problema. Trebuie sa ai un foarte mare echilibru interior ca sa poti sta cu capul pe umeri. Daca nu, incepi sa mergi altfel pe strada... Numai oamenii prosti se schimba fara sa-si dea seama. Daca esti inteligent si echilibrat, ramai in banca ta. Ce m-a frapat la Cannes, unde erau atatea personalitati, a fost ca se purtau extrem de normal. Am stat de vorba cu Thierry Frémaux, delegatul-general al festivalului, asa cum stau de vorba cu tine, normal si placut, iar aici te duci si...
I.B.: Se uita chelnerul de sus la tine.
V.I.: M-am dus la un butic si am spus: "Sarut mainile, doamna! As dori sa cumpar si eu o sticla cu apa minerala". "Poftiti". "Va multumesc. O zi buna!". "Da politicos mai esti, draga!". Revenind la chestia cu intelepciunea, am avut parte de un batran. Ma rog, nu era asa de in varsta, dar nici eu nu mai eram un copil, aveam 17 ani. El avea 65 si era profesorul meu de teatru de la Scoala Populara de Teatru din Botosani, Teodor Bradescu, la care am tinut foarte mult. Era cu totul special. Lui ii datorez inceputurile mele in teatru. El m-a format de mic in spiritul respectului pentru scena si pentru oamenii din afara ei– masinisti, luministi, regizori tehnici.
I.B.: Am crezut ca Dan Puric a fost maestrul tau.
V.I.: El mi-a deschis drumul catre Bucuresti pentru ca, venind la Botosani si facand o trupa de pantomima - de fapt, gasindu-ne acolo pe cativa care credeam ca facem pantomima -, a facut o trupa cu noi si practic ne-a adus in Bucuresti. Pe mine, pe Daniel Badale, Carmen Ungureanu si Dan Tapalaga. Tin minte ca am avut foarte mari emotii cand am jucat, in 1988 parca, la Studioul Cassandra pentru ca erau in sala toti profesorii de la facultate.
De-abia in anul urmator dam examen, dar ma gandeam ca sansa mea se juca in acea seara si ca profesorii vor spune: "Uau, trebuie neaparat sa intre la facultate! Sansa mea a aparut de-abia peste patru ani pentru ca atat mi-a luat ca sa intru la Actorie. Tatal meu a suferit foarte tare pentru ca in primul an au intrat cei trei colegi de la pantomima, numai eu nu. Cand am intrat, n-a mai sarit in sus de bucurie. "Dar nu te bucuri si tu?" "Ba da, dar oricum stiam ca dai pana intri".
I.B.: Si in toti acesti patru ani ce ai facut? Ai lucrat, nu?
V.I.: Da, am venit in Bucuresti si am lucrat de noapte intr-un butic, chiar in Gara de Nord. A fost o experienta dura, dar necesara pentru ca m-a maturizat. Am lucrat un an de zile pentru ca pe urma am intrat la facultate. Dar in acel an eram audient la clasa lui Dem Radulescu. (Picasem primul sub linie si aveam dreptul sa-mi aleg o clasa unde sa audiez cursurile). Munceam toata noaptea in butic, dormeam dimineata patru ore, dupa care plecam la facultate unde stateam pana la 7 seara. Intre 8 si 10 seara mergeam la cursuri de step sau faceam pantomima cu Dan in trupa noua, sau mergeam la cursuri de dans pe care le plateam.
La butic gasisem niste oameni foarte generosi care mi-au asigurat un salariu din care puteam trai. M-au placut. Mi-au spus ca ma angajeaza cu o singura conditie: daca dupa un an nu intru la facultate, nu mai lucrez la ei. M-a ambitionat asta. Unul dintre ei e spaniol, iar ea e romanca si acum sta in Italia. Am fost in turneu cu un spectacol de teatru la Basel, unde sta acum spaniolul si l-am invitat la spectacol cu familia. Era foarte mandru.
CITESTE INTERVIUL INTEGRAL PE HOTNEWS
