Mic tratat de economie nationala
Televizorul de la care îmi iau zilnic porţia de veşti proaste adună în el chiţibuşuri taiwaneze, turceşti, nemţeşti, suedeze, englezeşti. Când nu voi mai suporta să aud de la televizor ce boroboaţe a mai făcut Boc, aş putea să-mi dau o gaură în cap cu o bormaşină nemţească.
Frigiderul meu răceşte ca la nemţi. Am în el nişte salam făcut din carne cu dioxină adusă din Irlanda, unt elveţian, brânză italiană şi murături bulgăreşti. Legumele româneşti, cumpărate din piaţă, au, de fapt, paşaport olandez sau turcesc. La mâncare mă ajută un robot franţuzesc şi o gătesc pe un aragaz american.
Rufele – chinezeşti, turceşti, ruseşti – mi le spală o maşină făcută în Dallas.
Le calc frumos cu un fier franţuzesc pe o masă poloneză în holul pardosit cu gresie din Spania. Becurile elveţiene, cafetiera olandeză, computerul american la care scriu acest inventar domestic atât de cosmopolit, combina muzicală nemţească, telefonul finlandez, imprimanta americană cu tuş englezesc, toate acestea merg cu electricitate de la o firmă italiană.
Nimic în jurul meu nu e românesc. Copilul meu vorbeşte romgleza, ascultă numai muzică internaţională, se închină la zeii japonezi ai electronicii şi, ca toţi din şcoală, vrea să emigreze în Statele Unite sau în Canada. Prietenii de altă dată au devenit scoţieni: îmi dau bipuri ca să îi sun eu, să mă anunţe că vin să stea la mine când au treabă prin Bucureşti. Prietena mea cea mai bună, total dezinteresată, o pisică, e birmaneză. Cactusul e mexican, adus din Ucraina. Bicicleta Leta e coreeană. Numai eu sunt român în casa asta construită de muncitori chinezi. Şi nici asta nu-i sigur, fiindcă domnul Neagu Djuvara susţine că aş fi cuman.
Fraţi cumani, mâncaţi mămăligă şi mergeţi cu Loganul!
(cotidianul.ro, ianuarie 2009)
