Viorel Grigoraş: Senatorii care au fost în vizită la Paris "nu au fost informați de redactarea materialului prin care se solicita decontarea taxei pentru excedent de bagaje"

În legătură cu informațiile care au apărut în mass-media referitoare la faptul că patru senatori care au mers în Franța au cerut decontarea taxei de 50 de euro pentru depășirea greutății bagajelor, domnul Viorel Grigoraș, senator PNL, președintele Grupului de prietenie România-Franța din Senatul României precizează următoarele:
 
-  "Senatorii care au făcut parte din delegația grupului de prietenie România –Franța și care au efectuat o vizită oficială la Paris în perioada 13-17 iunie a.c., nu au solicitat Biroul permanent al Senatului decontarea taxei pentru excedent de bagaje și nu au fost informați de redactarea materialului prin care se solicita decontarea;

-    Suma de 50 de euro a fost achitată la plecarea în vizita oficială pentru cadourile simbolice, achitarea fiind efectuată de către secretarul delegației, în cazul de față un consilier parlamentar din cadrul compartimentului de relații externe a Senatului.
Conform procedurilor, eliberarea cadourilor simbolice din magazia Senatului este efectuată de angajații instituției specializați în domeniul protocol, în relație strictă cu proiectul de program al vizitei oficiale, elaborat de Direcția generală cooperare parlamentară externă a instituției în colaborare cu omologii din țara gazdă, senatorii nefiind implicați în această procedură.
-    Transportul cadourilor simbolice necesare pentru desfășurarea acțiunilor prevăzute în programul vizitei oficiale în Franța este realizat de către secretarul delegației.
-    În concluzie, niciun senator din delegație nu a fost implicat în procedurile de protocol specifice unei vizite oficiale și nu a solicitat decontarea sumei aferente excedentului de bagaje.

Președintele Grupului de prietenie România-Franța
Domnul senator Viorel Grigoraș

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

astăzi, 20:07

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

astăzi, 16:29

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...