Viorel Grigoraș: "Am pus întrebări la Compania de Drumuri, ministrului Dan Şova, premierului… mi s-a explicat frumos că nu sunt bani"

Senatorul Viorel Grigoraș a susținut o nouă declarație politică în plenul Senatului, prin care a adus în atenție necesitatea finanțării drumului Botoșani-Suceava.

Iată declarația făcută de parlamentarul botoșănean:

"Stimaţi colegi,
 
Recurgem astăzi, noi cei direct afectaţi de circulaţia pe "drumul morţii", la un gest de solidaritate cu familiile victimelor, dar şi cu cei care au cerut în nenumărate rânduri finanţare pentru acest tronson periculos!

Drumul morţii este denumirea primită de DN 29 Botoşani – Suceava, în urma sutelor de accidente, multe soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. Însă bilanţul tragic al acestui sector de drum naţional nu a impresionat, se pare, de-a lungul vremii, pentru că sunt ani buni de când este sărit la acordarea finanţării.

Ultima lovitură a fost mutarea pe alte obiective de investiţii a  sumelor acordate, chiar dacă s-a ajuns până în faza licitaţiei pentru construcţia propriu-zisă. Reabilitările cu diverse ocazii sunt total insuficiente şi ineficiente, rezultatul fiind numărul în creştere al accidentelor rutiere datorate calităţii deplorabile a covorului asfaltic.

Am pus întrebări la Compania de Drumuri, ministrului Dan Şova, premierului… mi s-a explicat frumos că nu sunt bani. Cu toată înţelegerea pentru acest aspect, vă mărturisesc că nu pot accepta răspunsurile atâta vreme cât drumul acesta face victime în continuare. Cu atât mai mult cu cât sunt fonduri de rezervă, avem proiecte mai puţin urgente care primesc finanţare şi există drumuri care nu pun viaţa în pericol, dar care intră anul acesta în reparaţii.

Am învăţat că insistenţa dă roade, aşa că promit că voi insista, alături de colegii mei parlamentari din zona Botoşani – Suceava, şi că vom folosi toate pârghiile pe care le avem la dispoziţie pentru a mobiliza autorităţile să înlăture un real pericol. Şi facem asta conştienţi fiind de absurdul situaţiei, având în vedere că vorbim despre o porţiune de 40 de km, care nu presupune un efort bugetar imposibil".
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bijuterii handmade cu pietre semipretioase - ce nu îți spune niciun tutorial despre primul proiect

astăzi, 09:50

Tutorialele de pe YouTube îți prezintă brățări perfecte, cu pietre perfect aliniate, fir perfect tensionat. Ce nu apare în cadru: că primul nod a cedat, că firul elastic s-a rupt la...

O firmă din Botoșani construiește la Iași un parc fotovoltaic de mari dimensiuni!

astăzi, 09:10

Primăria Iași a bătut palma cu ofertanții câștigători ai licitației lansate pentru proiectarea și construirea parcului fotovoltaic de lângă CET II Holboca. Liderul asocierii, Elec...

Premiu special pentru un elev din Botoșani la Concursul Național de Referate și Comunicări Științifice la Istorie! (Foto)

astăzi, 08:47

La Concursul Național de Referate și Comunicări Științifice pentru elevii de liceu, disciplina Istorie, desfășurat în perioada 21-24 iulie 2026, elevul Aparaschivei Albert, de la Colegiul...