Viitori asistenti, felicitati de prefect

50 de absolvenţi ai cursurilor de asistenţi medicali generalişti şi asistenţi de farmacie au depus astăzi jurământul în aula Colegiului Naţional A. T. Laurian. Ieşiţi de pe băncile Centrului de studii Ştefan cel Mare şi Sfânt, viitorii salvatori de vieţi i-au avut alături la aşteptata aruncare a capelor, pe profesorii îndrumători Constantin Manolache şi Mihaela Ungureanu, dar şi pe profesorul Marinela Mardare, inspector şcolar general adjunct.

Mesajul prefectului Adrian Constantinescu a fost transmis prin intermediul cancelariei, reprezentantul Guvernului fiind solicitat să participe la constituirea consiliului local din Săveni.

Dragi absolvenţi, vă felicit cu ocazia finalizării cursurilor, graţie cărora veţi putea începe una dintre cele mai nobile profesii din istorie. Misiunea dumneavoastră este una dificilă dar de o mare frumuseţe şi oferă o satisfacţie pe care alte profesii n-o pot oferi. Vă felicit şi pe dumneavoastră, onoraţi profesori, pentru formarea şi informarea viitorilor asistenţi, pentru că i-aţi învăţat să-l onoreze pe bolnav indiferent de vârstă, să ofere stimă şi atenţie celui sărac, dar şi celui bogat, să-şi ascundă oboseala în spatele credinţei şi a dragostei, să păstreze secretele profesionale, să-şi împrospăteze continuu cunoştinţele şi să fie acea mână dreaptă de care medicul are atâta nevoie, a fost mesajul prefectului judeţului Botoşani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zilele libere rămase până la final de 2026: Câte minivacanțe mai au angajații!

astăzi, 15:15

Până la sfârșitul anului 2026, calendarul mai cuprinde patru sărbători legale: Sfântul Andrei, Ziua Națională și cele două zile de Crăciun. Pentru angajații care lucrează ...

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...