Toamna anului 1981. Oraşul Botoşani. Viaţa oamenilor se târa, robotizată, între locul de muncă, statul la cozi fără sfârşit pentru o pâine şi te miri ce de mâncare, şi apoi acasă, în tristeţea neputinţei.
Într-o noapte, viaţa a primit un ghiont. "NE-AM SĂTURAT SĂ STAM LA COZI INTERMINABILE!". Era scris, cu cretă albastră, chiar pe clădirea Comitetului Judeţean al PCR. Securitatea intră imediat în alertă. Crede că are de-a face cu o organizaţie. Se deschide un dosar de urmărire. Operaţiunea capătă denumirea "Panoul". Prima notă: "Data redactării 12.09.’81. ora 23:00; data depistării 13.09.’81. ora 8:00. Locul: sediul Comitetului Judeţean PCR Botoşani. Suportul: peretele exterior al clădirii. Instrumentul: cretă albastră. Conţinutul inscripţiei: «NE-AM SĂTURAT SĂ STĂM LA COZI INTEMRINABILE». Măsuri pentru a preveni şi limita difuzarea la public: înscrisul a fost şters; s-a organizat supravegherea locului prin pândă". "Jocul" şi notele continuă mai bine de o lună. Operaţiunea capătă un nume: "Panoul". Inscripţii apar aproape în fiecare noapte în diverse locuri: pe bordura bazinului de apă de la magazinul general, pe bordura gardului de la BNR, pe panourile metalice ce împrejmuiau şantierul de la Casa de Cultură Botoşani, pe trotuare, pe ziduri, pe clădiri... Zeci de securişti urmăresc, depistează, fotografiază, spală, caută cu înfrigurare.
Apar din ce în ce mai multe inscripţii. Scrise cu majuscule: "VREM HRANĂ ŞI LIBERTATE!"; "LIBERTATE!"; "LIBERTATE ŞI DREPTATE!"; "VREM SINDICATE LIBERE!".
Ultima notă: "Data redactării: 18.10.’81., ora 0:55; data depistării: 18.10.’81, ora depistării 0:55. Locul: strada Marchian, panou din gardul ce împrejmuieşte şantierul Casei de Cultură. Suportul: panou metalic de culoare albastră. Instrumentul: cretă albă. Conţinutul inscripţiei: «VREM DREPTATE ŞI LIBERTATE!»: Măsuri pentru a preveni şi limita difuzarea la public: prins în flagrant delict".
Cel prins în flagrant delict, spre stupoarea securiştilor, era un licean: Mugur Iulian Călinescu. Avea 16 ani, se născuse la 28 mai 1965. Era elev la Liceul "A.T. Laurian" din Botoşani, clasa a XI-a. Singur la părinţi. La mamă, mai exact. Aceasta, Rodica Uncescu, muncitoare, îl creştea singură, divorţase de tatăl copilului, pe când cel mic avea câţiva anişori. După ce luase examenul de treaptă din vara aceea, de bucurie, mama l-a trimis la mare şi la munte, iar când s-a întors a găsit un radiocasetofon. Îi plăcea tare mult muzica.
Despre activitatea nocturnă a fiului său – aceea de a scrie mesaje de trezire a sentimentului că sunt oameni către concetăţenii săi – doamna Rodica Uncescu avea să afle din gura securiştilor, din anchetele la care fusese supusă, din percheziţiile în casă. Din arestarea copilului său, Mugurel, cel cuminte ca o fată. "L-au arestat, l-au ţinut vreo 3 zile, apoi i-au dat drumul. Dar nu l-au lăsat niciodată în pace. Îl chemau de două-trei ori pe săptămână la ei. Îl serveau cu cafea. El nu prea bea cafea. Îi spuneam să nu mai bea cafea. Chiar îmi spunea că îl lăsaseră singur într-o cameră ciudată... L-au radiat! Nu ştiu ce i-au pus în cafea! S-a schimbat total...".
Nu l-au dat afară din şcoală. Au mers pe ideea că se poate reconstrui un altfel de om. Poate chiar să fie de-al lor... Dar Mugur învăţa foarte bine, mergea la anchete, rămăsese fără prieteni, fără vecini, fără cunoştinţe, mama a fost pedepsită la serviciu, i s-a tăiat din salariu. Aproape nimeni nu mai voia să fie văzut în apropierea lor. Unii dintre colegi, cei care spuneau că visează şi ei la libertate, deveniseră "turnători". Doar sora mamei şi familia ei le-au fost aproape. Apoi, când să pornească în viaţă, când să uite, poate, prin ce trecuse, pe Mugur şi pe mama lui i-a lovit trăsnetul: băiatul se îmbolnăvise de leucemie. Apoi a făcut ciroză. Stresul, presiunile, teama de a nu o mai supăra pe mama sa, pe care o iubea nespus, poate, deziluzia că nu reuşise să trezească oamenii din România din letargie, toate acestea l-au măcinat. A căzut în depresie, apoi boala grea... Avea să moară la 13 februarie 1985, pe un pat de spital din Iaşi. Nu împlinise încă 20 de ani. În luna mai ar fi împlinit vârsta de 20 de ani. Acolo, la spital, cu umbra morţii prezentă tot timpul asupra lui, Mugur a cunoscut iubirea. O fată, o elevă, l-a îngrijit. Acolo, pe patul de spital din Iaşi, Mugurel cel cuminte ca o fată, Mugurel cel mai curajos decât toţi oamenii din oraşul său, poate din ţara sa, a murit. La înmormântarea sa, cortegiul funerar a fost înţesat de securişti. Cine ştie, poate ar mai fi putut lăsa un mesaj, scris cu majuscule, dincolo de moarte. "LIBERTATE!".
În 2008, după multe zbateri ale mamei sale, lui Mugur Călinescu i se recunoaşte "Calitatea de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă".
Piesă de teatru – Tipografic Majuscul
Astazi se împlinesc 29 de ani de la moartea lui Mugur Călinescu. La Teatrul Odeon, din Bucureşti, la ora 19:30, Mugur este EROU, personaj într-o piesă de teatru inspirată chiar de tragedia sa. "TIPOGRAFIC MAJUSCUL". Un spectacol de Gianina Cărbunariu.
Citeste material complet pe jurnalul.ro
