Victor Ponta anunţă că se schimbă SALARIZAREA BUGETARILOR
Stiri Botosani Thursday, 10 January 2013 Actualitate"Anul acesta, vom face un alt sistem de salarizare, nu ştiu dacă se poate strânge totul într-o lege. Dacă nu o facem anul ăsta, nu cred că o mai facem. Vreau într-adevăr să încercăm, nu o să reuşim niciodată să fie toată lumea mulţumită, dar să aşezăm puţin sistemul de salarizare cât de cât raportat la sistemul de valori în sensul în care în continuare avem diferenţe uriaşe între cel mai mic şi cel mai mare salariu din zona bugetară, ceea ce este anormal şi, în al doilea rând, există diferenţe foarte mari între diverse categorii bugetare, între funcţionarii din companii de stat şi cei din educaţie sau din sănătate sau cei din administraţiile locale care au cele mai mici salarii", a declarat premierul Victor Ponta, potrivit Agerpres.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon
FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...
DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!
Procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile, față de șeful Serviciului Public Comunitar Regim Perm...
Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!
Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.74 secunde