Viceprimarul Lupașcu sfătuiește directorii de școli să apeleze la părinți. Vezi pentru ce!
Stiri Botosani Saturday, 9 August 2014 ActualitateEdilul a dat exemplul Școlii Gimnaziale nr. 6 unde spune că a găsit, cu ocazia vizitei pe care a făcut-o la această unitate de învățământ, reprezentantul părinților care monitoriza amplasarea în clase a unui sistem audio.
“Le-am sugerat colegilor care sunt directori de unități și care nu au posibilitatea prin pregătirea lor să supervizeze lucrările de reparații care se realizează în școli să își ia în echipă părinți care au pregătire de specialitate. Așa cred că ar gestiona mult mai bine banul public pe care noi, Primăria Botoșani, îl direcționăm către unitățile de învățământ", a declarat Cătălina Lupașcu.
Edilul a mai spus că la ora actuală nu există o transparență totală în ceea ce privește cheltuirea banului public de către unitățile de învățământ.
“De regulă, lucările de reparații se facă prin încredințare directă, așa cum de altfel permite legea, dar nu cred că aceste încredințări directe se fac cu adevărat transparent astfel încât să conducă și la economii", a conchis Cătălina Lupașcu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...
Se sistează serviciul de distribuție a gazelor naturale pe mai multe străzi din Botoșani!
Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz joi, 5 noiembrie, în interval...
Aproximativ 40 de medicamente și indicații noi pe lista de compensare. Ce anunță Alexandru Rogobete!
Lista medicamentelor compensate și gratuite ar urma să fie extinsă din nou, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Datele preliminare prezentate de acesta indică aproximativ 36 de...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.41 secunde