Viață distrusă: Copilă de 16 ani exploatată sexual, la Dorohoi, de un adolescent de aceeași vârstă!

Patru persoane sunt acum cercetate pentru trafic de minori, trei dintre acestea sunt în acum în arest preventiv.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane, de 16, 27, 45 și 46 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada cuprinsă între luna decembrie 2025 și luna februarie 2026, persoana cercetată minoră ar fi adăpostit, într-o locuință din municipiul Dorohoi, o victimă minoră, de 16 ani, în scopul exploatării sexuale.

 

Astfel, prin acte de violență fizică și prin amenințări, inclusiv cu moartea, persoana vătămată ar fi fost determinată să întrețină acte sexuale contra unor sume de bani și bunuri.

De asemenea, la anumite date din intervalul menționat, persoana cercetată minoră ar fi pus victima la dispoziția unei alte persoane cercetate, de 45 de ani, tot pentru a o exploata sexual, cei doi împărțind foloasele materiale obținute ca urmare a practicării prostituției de către minoră.

În acest context, persoana vătămată ar fi fost transportată și adăpostită în locuința celei de-a treia persoane, de 46 de ani, care ar fi înlesnit exploatarea sexuală a minorei.

Cercetările au arătat și faptul că o altă persoană, de 27 de ani, ar fi sprijinit activitatea primelor trei prin identificarea de clienți interesați să întrețină relații sexuale, contra cost, cu persoana vătămată minoră.

Sumele de bani provenite din activitatea infracțională au fost însușite de către persoanele cercetate.

La data de 23 iunie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism  - Biroul Teritorial Botoșani au dispus reținerea a trei persoane și controlul judiciar față de persoana de 27 de ani.

La data de 24 iunie 2026, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoșani a dispus arestarea preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava și de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

”Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.

               

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Povestea inului”, o incursiune în tradiția botoșăneană!

astăzi, 12:34

Muzeul Județean Botoșani, în parteneriat cu Muzeul Etnografic Trușești, vă invită la deschiderea expoziției temporare intitulate „Povestea inului”, joi, 8 octombrie 2026, &ici...

A plătit 250 de euro pentru o carte de identitate falsă!

astăzi, 11:45

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean R. Moldova, asupra căruia a fost descoperită o carte d...

Uneori, unui copil îi lipsește doar o șansă. Rotary Botoșani oferă zece!

astăzi, 11:25

Pentru zece asemenea tineri din județul Botoșani, anul școlar 2026–2027 ar putea arăta altfel. Rotary Club Botoșani continuă proiectul „Ajută un copil să învețe!” È...