Vezi rezultatele obținute de candidații pentru funcția de vicepreședinte al Tribunalului Botoșani, la testarea scrisă!

Institutul Naţional al Magistraturii a publicat rezultatele obţinute de candidaţii pentru funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Botoşani, în urma susţinerii testării scrise privind managementul, comunicarea şi resursele umane.

Georgică Burlacu a obţinut nota 7,60, iar Ioana Petrovici a obţinut 8,60.

În urma susținerii proiectului referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere, probă ce s-a desfăşurat săptămâna trecută, Georgică Burlacu a obținut nota 6,85, iar Ioana Petrovici a fost notată cu 8,85.

Postul de vicepresedinte al Tribunalului Botosani a fost scos la concurs si in urma cu cateva luni, singurul care a candidat fiind Georgica Burlacu, dar acesta nu a reusit sa promoveze.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

astăzi, 19:40

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...

Gala Fermierilor 2026, vezi când va avea loc evenimentul!

astăzi, 18:32

A fost anunțată data când va avea loc Gala Fermierilor pentru anul 20216. Pe 16 ianuarie, fermierii sunt invitați la Rediu să petreacă și să primească premii. În cadrul acestui ...

MARȚI DIMINEAȚĂ! Elevii din Săveni au dirijat ei traficul în fața școlii, alături de polițiști! (Foto)

astăzi, 17:55

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au desfășurat ieri, 10 noiembrie 2026, o activitate preventiv-educativă la Școala Gimnazială nr. 1 Săveni . În cadrul activității, ...