Vezi recomandările Jandarmeriei pentru botoșănenii care participă la manifestările programate în acest weekend!
Stiri Botosani Friday, 27 September 2013 ActualitateSâmbătă, jandarmii botoşăneni vor asigura ordinea şi liniştea publică la demonstraţia de drift din parcarea Hypermarketului Carrefour şi la Gala Local Kombat care va avea loc la Sala Polivalentă Elisabeta Lipă.
De asemenea, în cele două zile ale sfârşitului de săptămână, efectivele Jandarmeriei vor lua măsurile necesare pentru desfăşurarea civilizată a Festivalului Motor-Party în municipiul Dorohoi, la Festivalul Mărului din comuna Curteşti şi la Ziua Recoltei din zona Pieţei Centrale a municipiului Botoşani.
Lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor fi prezenţi în mijlocul cetăţenilor participanţi la aceste manifestări , prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite.
Jandarmii vor desfăşura o serie de misiuni specifice pentru prevenirea infracţionalităţii şi descurajarea faptelor antisociale de natură contravenţională. Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte antisociale.
Deoarece la aceste manifestări se preconizează prezenţa unui public numeros, pentru prevenirea incidentelor nedorite, Jandarmeria face urmatoarele recomandări: cetăţenii să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, bagaje etc.); să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme; să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase; să respecte regulile stabilite de organizatori; să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul favorizant şi declanşator al multor fapte de natură contravenţională sau penală; să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de asigurare a ordinii publice.
Pentru sesizarea faptelor antisociale care îi afectează în mod direct sau la care sunt martori, cetăţenii sunt rugaţi să apeleze în mod direct la jandarmii prezenţi la faţa locului, sau, dacă acest lucru nu este posibil în acel moment, să apeleze imediat numărul unic de urgenţă 112, pentru ca intervenţia forţelor de ordine să se producă într-un timp cât mai scurt.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!
Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...
Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!
La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...
Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.40 secunde